Irlandezul de Satu Mare

Irlandezul de Satu Mare
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Poveste. "În copilărie, mă uitam la toți prietenii mei și îmi dădeam seama că nu arăt la fel. Că sunt diferit. Arătam diferit: culoarea pielii, fața mea. Și am început să mă întreb dacă sunt irlandez. Nu a existat un moment în care cineva să îmi zică: «Ești adoptat». Eu mereu am știut. Am aflat apoi că sunt român. Nu știam unde era România, toți credeau că sunt din Italia sau chiar din China. M-am născut în 1990, în Satu Mare. Eram bebeluș când am părăsit România. Acum e prima oară când m-am întors în România. Toată viața m-am întrebat de unde sunt cu adevărat și cine sunt părinții mei sau dacă sunt vii sau morți. Am aflat că trăiesc în Satu Mare și că am trei frați și trei surori care arată ca mine", a mărturisit luni seară, pe scena X Factor, Ștefan J. Doyle. Datorită Loredanei, am avut ocazia să o cunoaștem pe mama lui adoptivă. O irlandeză tipică, timidă, care și-a susținut băiatul mereu, chiar și atunci când a vrut să-i cunoască pe cei care i-au dat viață. Iar muzica a făcut parte din existența lui încă din copilărie. Nu e de mirare că Ștefan irlandezul sătmărean cântă dumnezeiește, atât cu vocea, cât și la instrumente. Nu e prima oară când povestea de viață a unui copil adoptat se regăsește la X Factor. Dar, pentru a ne bucura de asemenea talente de excepție, cred că se cuvine să acceptăm și destinele din spatele reflectoarelor.

Citit 1154 ori Ultima modificare Marți, 07 Septembrie 2021 13:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.