Când nu te spovedește tati, te cheamă DIICOT

Când nu te spovedește tati, te cheamă DIICOT
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Păcate. ”Pe noi ne spovedea tati la biserică!”, a dezvăluit, recent, Lidia Buble la „Asia Express”, despre copilăria ei și a surorii sale, Estera. De confesiunea Lidiei mi-am adus aminte când am dat peste știrile Kanal D și Antena 3, și am aflat cum a ajuns artista să se „spovedească” la DIICOT. Potrivit jurnaliștilor tv, Lidia Buble a fost oprită în trafic pentru un control de rutină, și a refuzat să sufle în aparatul etilotest. În schimb, a sunat un prieten pentru a-i cere un sfat, pentru că, se pare, înainte de a urca la volan nu băuse doar apă plată cu lămâie și nici agheasmă mare. Prietenul i-a sugerat să le ofere o atenție agenților, iar ceea ce a urmat e demn de cascadorii râsu-plânsului: pentru că nu avea bani cash, agenții au condus-o acasă, dar pentru că nici acolo n-a găsit 500 de lei, suma promisă, au plecat toți trei la bancomat, ca artista să scoată bani de pe card. La final, și-a sunat din nou prietenul pentru a-i povesti cum s-a rezolvat povestea. Și a nimerit fix în gura lupului, pentru că telefonul amicului cu pricina era interceptat într-o anchetă. Și așa au aflat și procurorii despre toată tărășenia, și au invitat-o la o „spovedanie” la DIICOT. Vestea bună este că Lidia Buble ar fi scăpat de acuzații după ce ar fi dat declarații complete. E trist totuși că o artistă ajunge să fie implicată în asemenea povești...

Citit 1643 ori Ultima modificare Luni, 15 Noiembrie 2021 00:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.