Cine ar fi fost Reghe fără Prodan?

Cine ar fi fost Reghe fără Prodan?
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Confesiuni. Timid, nu încrezut, și sensibil cât să plângă și la filme, așa s-a autocaracterizat Laurențiu Reghecampf, duminică noapte, la "40 de întrebări cu Denise Rifai", pe Kanal D. În comparație cu exuberanța Anamariei Prodan, antrenorul pare un bărbat ponderat și la locul lui. Tocmai de aceea, am ciulit urechile când jurnalista l-a întrebat frust: "Cine ar fi fost Laurențiu Reghecampf fără Anamaria Prodan?". "Probabil că aș fi fost același om. Eu nu mi-am dorit niciodată ceea ce și-a dorit Anamaria și întotdeauna am avut discuții acasă pe tema asta. Niciodată nu mi-am dorit să fiu gratuit în ziare. Mie nu-mi place să fiu monden. Sunt monden prin ceea ce fac, pentru că sunt un antrenor de fotbal care a adus bucuria în sufletele multor oameni și cred eu că e de ajuns. Nu aș vrea să apar gratuit în ziare", a spus antrenorul. Îmi imaginez ce calvar trebuie să fi fost pentru el perioada filmărilor pentru reality-show-ul difuzat de Antena 1, când avea permanent cel puțin o echipă de filmare în casă. Pe de altă parte, Reghe a dat de înțeles că și Anamaria a avut anumite uși deschise tocmai pentru că el era antrenor de fotbal. "Consider că am fost un cuplu și ar trebui să menținem acest lucru pentru copilul nostru", a mai spus Reghecampf, care crede că atitudinea și acțiunile fostei lui soții nu fac decât să-i scadă din popularitate.

Citit 1509 ori Ultima modificare Luni, 30 Mai 2022 17:07

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.