Din 15 ianuarie, două gălățence pe Drumul Aurului

Din 15 ianuarie, două gălățence pe Drumul Aurului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Aventură. După ce ne tot amenință cu "America Express - Drumul Aurului, cel mai dur reality show din România", Antena 1 a binevoit să anunțe că, din 15 ianuarie 2023, va începe "cel mai așteptat reality-show al momentului". Între protagonistele acestei aventuri se află două gălățence: artista Andreea Antonescu, ea făcând echipă cu Andreea Bălan, și actrița Doina Teodoru, iubita lui chef Cătălin Scărlătescu, alături de care a acceptat această provocare. "Misiunile pe care concurenții trebuie să le îndeplinească în acest sezon sunt și ele adaptate culturii locale și zonelor prin care aceștia vor ajunge. Au luptat cu taurii, au trecut prin procesiuni șamanice, au organizat propriul festival, au cărat noroi cu corpul, au cântat cu mariachi, au gustat mâncăruri tradiționale mai puțin apetisante, au participat la lucha libre sau au «savurat» picanteriile mexicane. Acestea sunt doar câteva din experiențele unui sezon plin de aventură, adrenalină, tensiune, dar și situații pline de umor și locuri absolut senzaționale", promite Antena 1.

Mie îmi place să cred că vedetelor le-a fost, poate, mai ușor să se înțeleagă cu localnicii în Mexic, Guatemala și Columbia decât le-a fost altora prin țările asiatice. Și au scăpat și de coșmarul "delicateselor": ou clocit și tofu împuțit, insecte sau... urină de vacă. A fost, însă, nevoie de măsuri de securitate suplimentare, pentru că poveștile despre America Centrală și de Sud nu sunt doar un mit...

Citit 3443 ori Ultima modificare Joi, 08 Decembrie 2022 14:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.