Cine intră în „Groapa” Pro Tv

Cine intră în „Groapa” Pro Tv
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Serial. Îmi recunosc naivitatea: când am aflat că Pro Tv a început filmările pentru serialul „Groapa”, gândul mi-a zburat la atmosfera de mahala sumbră și fetidă a Cuţaridei lui Eugen Barbu. M-a luat valul, iar mintea a început să joace pe degete chipuri şi actori pentru galeria de personaje: Grigore, Stere, Lina, Bică-Jumătate, Bozoncea, Paraschiv, Didina, Sandu Mână-Mică, Nea Fane „Carambol”, Gheorghe Zdreanţă şi Popa Metru… Pardon, mă scuzaţi, am greşit „Groapa”. Viitorul serial Pro Tv nu-i „Groapa” lui Eugen Barbu, ci „Ciukur” - un format turcesc de succes. Pe bune, oare am fi şi noi în stare să facem ceva ce n-au făcut deja turcii?! Că şi Antena şi Pro Tv se inspiră, ca să nu spun pe şleau - preiau - de la turci.

În fine, zicea o ştire Pro Tv că „Groapa” este, asemenea "Clanului", tot o poveste captivantă din lumea dură a mafiei, cu familii influente, iar acţiunea are loc pe malul Dunării, la Giurgiu. Personajul principal este jucat de Daniel Nuță, proaspăt tuns cu aura de celebritate a recentului rol Vlad Ţepeş. Între protagonişti mi-au atras atenţia câteva nume: Tudor Istodor, Marius Manole, Dana Rogoz, Maria Buză şi Monica Bârlădeanu. „Mă cheamă Manuela Vlahu în «Groapa». Sunt din familia centrală a acestui serial care e o saga de familie. Manuela e un personaj destul de atipic pentru acest peisaj de familie, în sensul că va fi pata de culoare. O femeie destul de extravagantă pentru acest stil de familie”, a mărturisit frumoasa Monica Bârlădeanu.

Citit 1485 ori Ultima modificare Luni, 19 Iunie 2023 11:03

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.