Cum punem deoparte bani albi pentru zile negre

Cum punem deoparte bani albi pentru zile negre
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* TVR INFO. Știți ce se spune pe la noi: croitorul n-are haine noi, iar cizmarul umblă cu găuri în pantofi. Firesc să (te) întrebi ce fac jurnaliștii cu sfaturile pe care le primesc într-o emisiune transmisă de luni până vineri, ora 16,00, în direct la TVR INFO, emisiune care se cheamă fără echivoc: "Banii, azi". Fix asta i-a întrebat TVR pe cei doi prezentatori ai emisiunii: dacă pun în aplicare ceea ce explică la "Banii, azi", dacă sunt modelul chivernisit sau mai larg de mână. "Încerc să aplic în viaţa de zi cu zi ce discutăm în emisiune. De exemplu, când creşteau dobânzile necontrolat, de la un analist financiar am aflat, în emisiune, că există posibilitatea să faci rambursare parţială anticipată a creditului. Astfel, pe lângă rata la zi, mai poţi plăti o rată din viitor, dar fără dobândă! Astfel, cu un cost mult mai mic, poţi reduce perioada creditului chiar şi la jumătate. E doar un exemplu! Mai sunt şi altele. Un alt exemplu foarte bun: ce am de făcut este să nu mai cumpăr compulsiv, mai ales când cumpăr mâncare şi haine... Am învăţat să fac o listă de cumpărături, să nu plec niciodată fără a şti dinainte ce vreau să cumpăr", a spus Cătălin Deacu. Colega lui de prezentare, Mădălina Chițu a admis: "În ultimul an și jumătate, am învățat cum să îmi drămuiesc banii, cum e bine să nu mai fac cumpărături la întâmplare și că e bine să fiu precum croitorul, atunci când vine vorba de modul în care aleg să îmi cheltuiesc banii. Cu alte cuvinte, măsor de două ori și tai o dată".

Citit 1555 ori Ultima modificare Joi, 01 Februarie 2024 13:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.