„Pufuleţ”, curv... şi becaliada liberă la WC-teveu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Jiji nu-i Ludovic. „Dacă aş avea în familia mea o femeie ca tine, aş exila-o! Ar fi cea mai mare ruşine a familiei mele să existe o femeie ca tine! Pufuleţ! Te-ai supărat Pufuleţ? Vai de mine Pufuleţ, că aşa îţi spunea Băsescu la Palatul Cotroceni: băi Pufuleţ! Tu aveai bărbat acasă şi erai Pufuleţul lui Traian Băsescu. După aia zice că de ce te iei de ea! Dacă te fac şi eu după aia c… ceva care-ncepe cu c…?!”, se răţoia ironic Gigi Becali, în direct, la Adriana Săftoiu. Distinsa doamnă a politicii nu făcuse decât să-l mustre pe un ton părintesc-educativ: „Dacă ar folosi copilul meu limbajul pe care îl folosiţi la adresa diverselor personaje cu care vă întâlniţi, vă asigur că ar fi şi exmatriculat din şcoală”. Oricum, trecând peste totul arogant şi la pertu, pot să spun că Becali a fost de-a dreptul elegant şi rafinat în exprimare, n-a făcut pe nimeni „ciocănitoare” sau „dobitoc”! Ba mai mult, Becali i-a recunoscut superioritatea Adrianei Săftoiu: „Asta e o femeie specială, mai deşteaptă ca celelalte. Nu mă cert cu proastele. Asta e deşteaptă”, scăpând de emoţie şi-o cacofonie. În vreme ce televiziunile propovăduiesc precum apostolii „becalizarea” PNL eu aş zice să nu se grăbească. Au uitat, oare, de vremurile în care liberalul Ludovic Orban le sfătuia de la obraz pe colegele lui să nu urmeze „stilul de cariera politică al Ralucăi Turcan, Mioarei Mantale, Elenei Udrea. Nu trebuie să treceţi prin patul niciunui şef dacă vreţi să ajungeţi la funcţii publice importante”. Trist, dar adevărat.

* Ia mai faceţi pipi şi la voi acasă! Pesemne buda în care erau invitate vedetele să-şi testeze graviditatea era înfundată, iar canapeaua din studio începuse deja să miroasă de-atâta folosire. Pe acest principiu, „Ia mai faceţi pipi şi la voi acasă” a venit reporterul direct Acasă la Andreea Tonciu care avea greţuri şi bănuieli că ar fi gravidă, dar nu s-a dus la doctor. De ce să se ducă, doar e mai interesant să afle că e gravidă direct la teveu!

Citit 2039 ori Ultima modificare Joi, 04 Ianuarie 2024 01:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.