Habar n-aveaţi! În subteran e Noul Galaţi!

Habar n-aveaţi! În subteran e Noul Galaţi!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu ştiu cine ar putea fi surprins că, în urma auditului din Primărie, Marius Stan nu ne poate spune nimic. La cum arată cheltuielile din teren pentru cei ce au ochi să vadă nu să se lase orbiţi, surprinzător ar fi să ne poată spune.

În programul ISPA, s-au cheltuit 43 de milioane de euro pe reţele de apă şi canalizare. După cum susţine Apă Canal pe site-ul său, s-au executat de la 0 sau reabilitat 120 de km de reţele.O medie de 350 de mii de euro pe kilometru, pentru cei mai lenţi la socotit.

Strada Traian s-a executat de la parcul Rizer până la Faleză, plus o extindere, conform aceleiaşi surse. Deci, în mare, pe cel puţin trei sferturi din ea s-a săpat din greu.

Ei bine, s-au alocat din nou bani pentru această stradă care arată în multe locuri mult mai rău decăt şoselele de pe vremea împăratului căruia îi poartă numele. Consiliul a votat, sub ochiul atent al golgheterului convertit la goluri în buget, alocarea a încă 2,7 milioane de euro pentru reabilitări de reţele de apă şi canalizare pe Traian. Deci încă 7 la sută din cât s-a cheltuit în total prin ISPA se va lua încă o dată, din taxele gălăţenilor, pentru ţevile de pe doar UNA bucată stradă! Şi aceea, în mare, reabilitată cică... 

Tunelul pe sub Dunăre începe din Barieră

Culmea e că unul din sectoarele pe care se vor înlocui ţevilor de apă potabilă este cel dintre Basarabiei şi Serei. În imaginea de mai sus, ţeava care călăreşte Basarabiei în lungul Traianului este, aţi ghicit!, de apă potabilă. Iar fotografia e din martie 2011.

Nu stăm acum să disecăm estimarea făcută de bugetofagul păstorit de Gelu Stan. Nu contează dacă acum doi ani s-a cârpit ţeava, a dispărut ţeava, nu s-a mai achiziţionat ţeava fiindcă era prea ieftină sau, pur şi simplu, s-a săpat după ţeava veche doar ca să se dezgroape în termen banii de la UE şi bugetele local şi de stat. Cu 2,7 milioane de euro de acum şi cu cât s-o mai fi decontat pentru ea din banii ISPA, e clar că strada asta e două-ntr-una. Ţevile de dedesupt vor face cam cât Traianul de deasupra.

Vă daţi seama că, la banii ăştia, tunelul pe sub Dunăre ar putea porni din Barieră? De fapt, ăsta o fi Noul Galaţi şi nu v-aţi prins încă: un nou oraş în subteran. Iar jumătate din investiţii se vor plăti pe...dedesupt.

Ţeava cu sifon

Citit 16221 ori Ultima modificare Vineri, 15 Martie 2013 00:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.