Dacă nu eşti gălăţean sau măcar atent la fiecare tablă ruginită cocoţată pe vreun stâlp, poţi să ratezi foarte uşor drumul spre Smulţi. Iar la câte alte lucruri îţi solicită atenţia pe una dintre cele mai importante şosele ale judeţului Galaţi, nouă era să ni se întâmple asta chiar în miezul zilei.
Drumul care smulge satul de pe hartă
Pe Drumul Naţional 24D, pe la Cuca spre Bârlad, după Vârlezi se trece prin nişte serpentine rămase cu acelaşi pavaj de piatră cubică de dinainte de ultimii cinci preşedinţi ai României. Peste câţiva kilometri te afunzi şi mai mult în istorie - Crăieşti. Imediat după intrarea în sat, o intersecţie unde indicatoarele ies din domeniul rutier: sunt maro de atâta rugină, precum cele către monumentele istorice - Bârlad 36 şi Galaţi 62. Indicatorul pentru Smulţi este confecţionat rudimentar şi răsucit cu 90 de grade, spre nord, astfel încât să te trimită direct la ieşirea din judeţ, către Bârlad. Noroc doar de vreun trecător binevoitor care să te îndrume.
Plin de gropi şi indicatoare lipsă
Smulţi, sat răzăşesc atestat de pe vremea lui Ştefan cel Mare, este la 4 km de Crăieşti, pe DJ 251C, drum ce vine de la Valea Mărului prin Mândreşti. Ar trebui să meargă mai departe de Crăieşti, spre est, prin Jorăşti până la Bereşti-Meria, dar asfaltul e doar pe hărţi. Nici spre vest nu e mai bun. În fapt, e doar o alee mai lată, pavată cu gropi, pe care nu încap două autobuze, unde sunt parapeţi pe ambele părţi. Marcaje, nici atât. Chiar şi ziua, cere multă atenţie din cauza curbelor prost sau deloc semnalizate. Dacă e noapte şi mai şi plouă, nu se poate merge în siguranţă cu mai mult de 40 km/h.
Şi pe cuprinsul Smulţiului, autorităţile judeţene au uitat de drum. L-au pierdut din acte, pe la Bucureşti, când au raportat distrugerile inundaţiilor din toamna lui 2013. Aşa că, din centrul satului până la ieşirea spre Mândreşti se merge ca după bombardament.
Un primar cu drumul lui
Primarul Costică Gafton nu se ia după ritmul în care se aflatează drumul către satul lui. Celor puţin peste 1.300 de locuitori le asfaltează cinci kilometri de drumuri comunale, cu tot cu refacerea şanţurilor de scurgere şi a podeţelor din faţa porţilor mari. A obţinut banii de la guvern, fiindcă ştie ce vrea: asfalt, apă curentă, care este deja în stadiul de proiect cu ordin de începere dat, ba poate în curând şi gaze.
Ştie ce îi trebuie comunei fiindcă aici s-a născut, dar a văzut cum se trăieşte în diverse locuri. L-au luat din sat să-l facă muncitor, a lucrat la Tractorul ani buni, dar, după căsătorie, ca să primească şi locuinţă, s-a mutat la Giurgiu, la o întreprindere mecanică pentru instalaţii de foraj. Fiindcă era în parteneriat cu bulgarii, fabrica avea nevoie urgentă de muncitori şi, după doar câteva zile, le dădea şi cheile apartamentului.
După Revoluţie, şi-a făcut în Giurgiu o mică afacere, cu sifoane, cu bar, dar tot moldovean, străin de loc a rămas, mai ales în ochii vecinillor şi concitadinilor. Iar cum oraşul muntenillor se stingea încet, oricât se chinuia iniţiativa privată a moldoveanului, a revenit în satul lui. Unde a făcut ce simţea că îl pasionează: afaceri cu servire la stradă - cârciumă, discotecă, minimagazin. Funcţionează şi astăzi, chiar în clădirea în care locuieşte, vizavi de Primărie. Doar e fruntaş la el în sat, nu?
Oamenii, la ţară, votează omul
S-a şi cam enervat cât timp a fost simplu întreprinzător şi poate şi de-asta a candidat. Toate controalele veneau la el, parcă aveau ţintă să-şi scoată de-un suc, de-o diurnă, de-o benzină... Oricum, şi în politică a luat-o tot către partea mai confortabilă. A candidat consilier din partea PRM, în 2004, şi a ajuns vice. Apoi primar din partea PC, iar acum e în PSD. "Oamenii, la ţară, votează omul, nu partidul. Când vin la Primărie trebuie să le stai în picioare, să vorbeşti cu ei, să le rezolvi problema."
Primăria e primul lucru care-ţi sare în ochi în mijlocul comunei-sat. Gard, bănci vopsite în trei culori. Gafton susţine că nu a fost comparat cu Funar sau alţi naţionalişti de faţadă. "M-au comparat cu primarul Gafton, din câte ştiu eu. Atât. Eu, personal, cred că noi ne-am pierdut identitatea, ne e ruşine cu drapelul nostru. Americanii şi-l pun şi pe haine, chiar şi pe cele mai intime.... Aici, în sat, roşu, galben şi albastru e o pată de culoare, bine că nu avem steagul cu negru sau mai ştiu eu ce nuanţe...."
Trei poduri şi viitor incert
Adevărul este că, la cât de mic şi neglijat de infrastructura judeţeană este Smulţiul, măcar drumurile din sat sunt acceptabile, în mare parte fiind asfaltate. Al doilea mandat al lui Gafton a venit datorită unor poduri. "Trei poduri. De fiecare dată când se făcea campanie electorală, se tot promitea reabilitarea lor. Se mai înlocuiau apoi câţiva dulapi şi podurile tot de lemn rămâneau. Eu le-am lăţit şi le-am refăcut. Din beton. Cu fonduri locale, dar şi cu fonduri de la judeţ. În schimb, mare parte din forţa de muncă a constat din beneficiarii Legii 416, a ajutorului social."
Comuna Smulţi nu încasează foarte mulţi bani. Pe vremuri, avea mulţi oameni angajaţi. Staţie de mecanizare cu 120 de tractorişti, secţie a Vinalcoolului, o bază de recepţie pentru produse agricole... Astăzi, angajaţii din privat nu-i depăşesc pe cei 13 ai statului, care în mare parte sunt ai Primăriei. Iar dintre privaţi, aproape jumătate sunt daţi în şomaj iarna de firmele care-i angajează pentru munci agricole, iar restul lucrează ca sezonieri, fără carte de muncă...
O mare problemă a comunei este lipsa perspectivei. Tinerii pleacă, cel puţin temporar, în special în străinătate, să muncească. Dar nici bătrânii nu au vreun orizont. Mulţi sunt neputincioşi, chiar şi cei cu pensii bunicele. Nu are cine să aibă grijă de ei, iar satul nu are cămin de bătrâni. S-a depus un proiect pentru fonduri europene: asfalt, apă, staţie de epurare, dar şi cămin de bătrâni. Punctajul îndeplinit, proiectul eligibil, dar finanţarea nu s-a acordat. N-au fost bani. Ministerul condus de Elena Udrea a preferat să finanţeze terenuri de fotbal în pantă şi pârtii de schi pe versanţi fără zăpadă.
O mână de ajutor de la Vâlcov
Acum, lucrurile s-au mai schimbat, cel puţin financiar. Pentru asta, primarul e foarte mulţumit de fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov. "De când a venit el, se socoteşte altfel. După noile prevederi, bugetul fiecărei comunei porneşte de la 1,5 milioane de lei pentru fiecare comună. De exemplu, Smulţi colectează doar vreo 400.000 de lei din taxe şi impozite. Restul sunt acum daţi direct, de Guvern, nu se mai trece prin Consiliul Judeţului."
Primarul este mulţumit fiindcă, după ce că are puţini locuitori, Smulţiul nu mai este dezavantajat ca la vechile metodologii de alocare a fondurilor. "Noi nici nu avem de unde colecta. De la nişte case de paiantă? Păi eu, fiindcă am casa din BCA, cu apă curentă, încălzire pe centrală, etaj etc. plătesc impozite cât un cartier întreg. Comune precum cele din jurul Galaţiului iau de la zece vile cât luăm noi impozite de la tot satul."
Distracţie cu un Oţelul mai mic
Are şi un hobby primarul din Smuţi. Se numeşte Fulgerul şi este o echipă de fotbal care rupe gura satului în Liga a IV-a, judeţeană. E pe locul 2. Nu ştie ce va face dacă va ajunge în Liga a III-a. "Las` s-ajungem noi acolo!..."
Gafton susţine că totul se bazează pe bani privaţi, ai lui, ca mic întreprinzător, şi ai altor afacerişti din comună. A construit şi vestiare moderne la stadionul din marginea satului, de lângă islazul comunal. Urmează să fie dotate şi cu apă curentă, dar au deja loje deasupra lor, ca la marile arene. După cum ne spune primarul, şi aici a folosit forţe proprii, de exemplu zidari dintr-un program de reconversie profesională, care au făcut practica la zidurile vestiarului.
Atâta doar că toţi jucătorii sunt de la Galaţi. Au şi echipamente care amintesc de cele ale Oţelului, culorile sunt aceleaşi, chiar primarul recunoşte că a intenţionat "un frăţior al Oţelului". Fotbaliştii vin 70 km să joace pentru echipă şi pentru o pastramă cu un pahar de vin după, dar altceva n-au de-mpărţit cu satul.
Biblioteca şi căminul cultural sunt în renovare. Barurile nu mai organizează discoteci, majoritatea tinerilor pleacă din sat, când ajung să se poată descurca singuri. Bălţile sunt concesionate de ani buni unui consilier local şi nu prea ai unde pescui. Alte distracţii nu prea sunt, aşa că-i bun şi fotbalul...
Copiii satului încă mai învaţă din vechile abecedare
Şcoala din Smulţi este etalon pentru educaţia din mediul rural. Are suficiente calculatoare pentru ca fiecare din copiii claselor primare şi gimnaziale să ajungă în faţa ecranului. Însă doar o dată pe săptămână.
Nici profesorii, în cancelarie, nu o duc mai bine. Au copiator şi televizor, dar pentru acces la internet şi evidenţele electronice trebuie să meargă în laboratorul de informatocă. "Calculatoarele sunt din 2009, au fost aduse în cadrul programului «Internet în şcoala ta», ne spune directoarea şcolii din Smulţi, Gabriela Munteniţă. Doar că nu avem informatician şi nu a avut cine să ni le conecteze în sistem integrat, cu postul profesorului ca staţie centrală pentru restul reţelei. Oricum, au sistem de operare de acum două-trei generaţii în urmă..."
Ca învăţătoare la clasa I, doamna Munteniţă a avut de muncă la planificări de trei ori mai mult în acest an şcolar. Noroc că locuieşte în sat, s-a mutat când s-a măritat. "Le-am făcut o dată la început de an, când nu veniseră noile abecedare. Le-am mai refăcut apoi, când au venit cele două secţiuni ale noului abecedar, zis şi Manual de Comunicare, la sfârşitul lui martie, dimpreună cu manualul de Ştiinţe. Dar au venit prea târziu".
Mai târziu şi mai departe
De fapt, mult trâmbiţatele manuale digitale pentru clasa I sunt nişte cărticele obişnuite cu CD-uri ataşate pe ultima copertă, ca la manualele de limbi străine din 2008 încoace. Copiii nici nu au cum să le studieze acasă, fiindcă nu au calculatoare. "Cam toţi elevii mei au părinţii la 416 (legea ajutorului social - n.n.), spune Gabriela Munteniţă, şi abia au bani să-i îmbrace şi să-i trimită la şcoală. Între ei şi un coleg care are, de exemplu, tatăl apicultor, deci are nişte venituri cât de cât, se cunoaşte o mare diferenţă."
Învăţătorul Costică Prodan, de la celălalt capăt al mesei din cancelarie, este mai liniştit. Are clasa a III-a şi până o va lua din nou de la capătul ciclului, cu cei de-a-ntâia, poate se vor aşeza lucrurile pe făgaşul lor. Oricum, pentru profesorii care stau în sat, precum el, Munteniţă, alţi doi învăţători, profesorii de română, matematică şi engleză plus o educatoare e mult mai bine. Au timp să-şi vadă de pregătirea lecţiilor şi corectatul lucrărilor. Şcoala are centrală termică, pe lemne, dar navetiştii pierd mai bine de două ore pe zi pe drum...
Fără sală sau teren de sport
Şi în sala de sport, improvizată într-o fostă sală de clasă era cald. Au şi poartă din metal, cu plasă, doar că spaţiul este strâmt. Spre deosebire de cei de la oraş, copiii pot însă recupera pe tăpşanele din jur. Sunt 5000 de hectare de teren, la o localitate de numai 1.300 de suflete. E drept, lipsa de mijloace se resimte şi în parcursul fiiilor satului. Mulţi nu mai ajung la liceu, sunt ani în care doar doi-trei se încumetă, n-au părinţii cu ce să-i ţină.
Tinerii din Smulţi, practic, trebuie să recupereze nu doar distanţa faţă de oraş, ci şi progresul care la ei ajunge cu întârziere, adesea incomplet sau, poate şi din neştiinţa altora, inadecvat.
Filmul nemulţumiţilor - prea puţină apă, prea multe demolări
În Smulţi sunt şi nemulţumiţi. Atât de tare, încât au făcut şi un film pe care l-au preluat cei de la Curentul, chiar în ianuarie acest an.
Maricel Munteanu, Gheorghe Iftode şi un alt consătean au filmat împrejurimile înzăpezite ale localităţii şi au acuzat conducerea comunei de tot felul de măsuri abuzive. Ei susţin că primarul Costică Gafton şi vicele Gheorghe Dănăilă i-ar fi certat că au dat cu material antiderapant pe drumul judeţean. Mai reclamă şi distrugerea fostei vii de stat din comună, concesionată unui cudălbean şi disputată în instanţă de Primărie, dispariţia butucilor şi şpalierilor acesteia care însă pot fi regăsiţi la împrejmuirea unuia din iazurile concesionate ale comunei. Ei deplâng şi demolarea vechii şcoli şi a sediului CAP-ului, ale căror cărămizi au fost folosite la clădirea vestiarului echipei de fotbal, dimpreună cu un gard de tablă care a ajuns, şi el, la stadion. Alte acuze se referă la îngrădirea accesului la iazul comunal şi tergiversarea retrocedărilor, doar patru dosare fiind soluţionate din 30, fix cele ale primarului, secretarului comunei şi altor doi angajaţi din Primărie.
"Unii au început campania mai devreme"
Gafton recunoaşte că au dispărut butucii şi şpalierii viei, însă aceasta era în grija concesionarului din Cudalbi, care a concesionat-o şi nu a plătit redevenţa, fiind actualmente şi dat în judecată de Primărie, cu butaşii şi stâlpii de beton imputaţi. Cei folosiţi la împrejmuirea iazului comunal provin din altă vie, a Consiliului Local, desfiinţată, iar luciul de apă a fost regularizat ca să nu mai fie distrus malul de turme şi cirezi, iar apa să fie drămuită şi pentru incendii, irigaţii şi alte nevoi ale comunei, adăpatul animalelor fiind posibil la cele trei jgheaburi special construite.
Primarul mai susţine că demolările s-au făcut pentru că respectivele construcţii chiar erau degradate, şcoala avea 120 de ani, iar pe terenul rezultat se vor construi un teren de joacă şi un parc pentru copii. La clădirea vestiarului de la stadion s-au folosit materiale din beton, donate de un privat, iar pentru cele 50 de cărămizi câte au ajuns la loje şi au fost special lăsate netencuite, doar un cârcotaş de profesie ar putea insista.
"Eu cred că unii au început campania mai devreme, se apără primarul. Materialul antiderapant îl dăm cu măsură, avem pe cineva angajat pentru situaţii de urgenţă şi foloseşte oameni de la 416, normal că nu poate oricine să-l risipească aiurea pe drum. Iar curând, după ce se termină procesul din instanţă vizavi de retrocedări, voi chema şi presa la şedinţa comisiei, să ne spuneţi şi dvs. dacă nu vi se pare că am procedat corect."
Răzeşii din Smulţi, mulţi şi smulşi
Cel mai vechi act pe numele comunei a fost emis la Suceava, pe 15 iulie 1448, la urcarea pe tron a lui Petru al II-lea. Fiindcă l-au ajutat, fraţii Cernat primesc drept răsplată un ţinut în sudul Moldovei, dar şi dreptul „să întemeieze sat Zmulţi”. Probabil că cei stabiliţi aici au fost „mulţi şi zmulşi”, din locurile lor de baştină. Dar, mai precis, cel care a condus mulţimea s-a numit Zmultu.
Istoria morilor şi eroilor - apogeul şi sacrificiul
În 1902, Smulţiul avea 11 mori de vânt, cele mai multe din sudul Moldovei. Ultima a fost demolată după 1949. În centrul satului se află primăria, şcoala, grădiniţa, poliţia, căminul cultural, dispensarul uman, magazinele, birturile şi blocul fără apă sau toalete. Tot în centru, în amintirea eroilor comunei, sunt două monumente cu numele celor căzuţi la 1877 şi în cele două războaie mondiale.
CITEŞTE ŞI: MILIOANE de euro ÎNGROPATE printre dealuri: Barajul de la Suhurlui (FOTO)
