Să dezgropăm morţii până în chiloţi

Să dezgropăm morţii până în chiloţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Spionaj post-mortem. Dacă n-a mai murit nimeni ca să se poată căţăra cu tălpile pe capacul sicriului ori călare pe cruce, să filmeze „subiectul” ţeapăn în cadru cu rubedeniile plânse, atunci singura soluţie era să dezgroape morţii. Şi nu oricum, cel puţin până la chiloţi! Ioan Luchian Mihalea, Dan Spătaru, Mălina Olinescu, Mădălina Manole, au fost înşiraţi de la stânga la dreapta la România Tv. Nici nu mai conta care artist şi-a dat sufletul de moarte (cât ce cât) bună şi care nu, important era titlul „destinul tragic de artist”. Şi dă-i şi luptă cu moartea Mădălinei Manole şi cu interminabila dispută dintre Petru Mircea, cel care i-a fost soţ vedetei, şi părinţii regretatei artiste. „Individul ăla”, se stropşeşte socrul către ginerele absent, continuând tirada unor acuzaţii grele ca o cruce de plumb, şi întrebându-se pentru a mia oară de ce nu i se permite să-şi vadă nepoţelul. Oare ce tată întreg la minte şi la suflet şi-ar lăsa copilul în compania unei persoane – nici nu mai contează dacă e bunic sau nu! – care îl acuză public că n-ar fi străin de moartea mamei copilului său?! Trist este că un copil creşte fără mama lui naturală, dar şi fără bunicii materni care ar fi putut să-i ofere încă un strop în plus de dragoste şi de atenţie!

* La sex şi morţi ne pricepem toţi. Habar n-am ce căuta în ecuaţia fostul soţ al Mădălinei – socri, tribunul Vadim Tudor. Dar cum dânsul se pricepe la orice, de la sex în grup, chiloţi de piţipoancă şi politică europeană, Vadim s-a oferit să medieze o împăcare între cele două tabere de urmaşi ai Mădălinei. N-am apucat să fac ochii mari şi urechile ciulite, că Vadim a şi lansat o acuzaţie aberantă la adresa lui Petru Mircea – că ar fi un „sunetist” amărât, dar cooptat de serviciile secrete! Ca să vezi unde stătea Agentul 007 din agenturile tribunului! Păcat că-l cheamă Petru şi nu Peter, şi îşi trage seva din Botoşani! Altfel sigur îl acuza că-i ungur şi UDMR-ist, şi că vrea să rupă România-n patru!

Citit 1519 ori Ultima modificare Luni, 12 August 2013 18:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.