Şnuruleţele Elenei Udrea vs. brăcinarii lui Tăriceanu

Şnuruleţele Elenei Udrea vs. brăcinarii lui Tăriceanu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Leopard (politic) în mare. Nu ştiu alţii ce părere au, dar eu am senzaţia că toate televiziunile stau atârnate, ca marionetele, cu dinţii şi privirile de şnuruleţele doamnei Udrea. Şnuruleţele costumului de baie, ca să fim bine înţeleşi. De aproape o săptămână asist la un pseudo reality-show care o are în centrul atenţiei pe cea mai blondă şi mai divorţată dintre politicienele patriei. Păi dacă şi Mediafax a preluat informaţia legată de costumul de baie model leopard, despre tabloide ce să mai zic? Doar să reproduc ce-a zis fosta ministră a turismului: că nu are niciun costum de baie pe mărimea de acum şi acela era singurul care se regla din şnururi, deci a putut să-l facă mai mic. Şi că în continuare va face plajă în costum de baie, n-o să-şi ia costum taior sau deux pieces. Mda. Iar azi dimineaţă s-a făcut aproape breaking news: Elena Udrea a mâncat o roşie! Roşie de care îi place şi preşedintelui Băsescu… Fantastic!

* Puşca şi cureaua lată, ce premier aveam odată! În vreme ce Elena Udrea îşi strânge şnuruleţele, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu îşi ridică brăcinarii peste linia burţii, să nu-i dea „talia” pe afară. L-am văzut la Cancan-urile de noapte cum Tăriceanu, unul dintre cei mai „bine” premieri ai României, a devenit cam rubicond. Despre pilozitatea excesivă şi sură a pieptului prefer să mă abţin! E de-ajuns că i-au dedicat jurnaliştii piesa Cleopatrei Stratan: „Moş Martin, Moş Martin/ La burtică eşti cam plin/ Uite-aici o întrebare/ Când era mic, erai tot atât de mare”, şi l-au mai vârât în scenă şi pe simpaticul Balu! Şi ca premiu de consolare, i-au mai cântat-o şi pe aia cu „Puşca şi cureaua lată, ce bărbat (premier) erai odată”! Tăriceanu era pe plajă cu soţia nr. 5, dar se întreţinea cu soacra EBei, cuscra prezidenţială. Pudic, îşi masca burta cu braţele încrucişate. Ehei, unde-s vremurile când prezenta moda pentru Mama Zina, sau măcar alea în care economia duduia precum motorul lui. Sau, ca să le dau dreptate celor de la Cancan, statura atletica a premierului motociclist s-a triplat: Pam-Pam!

Citit 1989 ori Ultima modificare Marți, 13 August 2013 17:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.