Nişte salcâmi şi o vibrare ruginie (despre tăcere)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu mâinile uscate văd salcâmii

cum plâng şi strâng secunde şi vrăbii de pe jos...

zici că-s vioare... nu-i aude nimeni

din susul strâmb, amarnic, indiferent, vârtos!

Vioare multe, singure, lăsate-n

vibrarea noastră... (proastă şi rea)... de lutieri

sfărmaţi (şi ei) să nu mai îndrăznească

să toarne-(n gât şi-n suflet de lebede) tăceri!

Vibrarea noastră-i ruginie-n toate,

câte mai sunt (de-a valma) în josul mocirlos...

şi lebedele cântă, vor să plece

din ist vacarm surd, lacom, cu inimă pe dos!

Cu mâinile uscate văd salcâmii

cum vin şi bat la uşă să-i dau (pe toţi) la foc...

şi eu îmi tai urechea (drept crâcnire)

şi-o dau la câini, din ruga damnatului van gogh!

Citit 7821 ori Ultima modificare Vineri, 04 Octombrie 2013 14:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.