Care duce unde nu am fost niciodată (nişte scrisori)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Stăm în centrul copilăriei, pe marginea drumului

care duce unde nu am fost niciodată...

(suntem şi mulţi, şi proşti, şi deştepţi, şi mărunţi,

şi băieţi pişicheri, şi fete fără pată)...

stăm şi (ne) căutăm noduri în papură,

şi toţi avem (în palme, pe glezne şi pe frunţi)

scrisori de dragoste şi de singurătate,

dar şi scrisori de acreditare în râpile umplute

cu secrete şi minunăţii nenumărate...

(şi acum mai aud cum privighetoarea îşi ascute

viersul de bătaia vântului

şi cântă de leagăn să doarmă în pace

şi să viseze la steauă frumos ţâncul pământului)!

Şi fiecare priveşte unde/de unde crede că cineva

(nu) vine şi să strice descântătura...

(unii se laudă că au găsit nod în papură,

unora nu le mai şed mâinile şi nu la mai stă gura,

alţii zbiară că-s buricul pământului,

altora li se suie la cap gărgăunii din iarbă)...

uite, moare un băiat, moare o fată...

uite, suntem departe, amintirile încep să fiarbă...

(şi, uite, stăm pe marginea drumului

cel care duce frumos unde nu am fost niciodată)!

Citit 7482 ori Ultima modificare Duminică, 06 Octombrie 2013 13:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.