De ce se cutremură pământul? De-atâtea bombe sexy!

De ce se cutremură pământul? De-atâtea bombe sexy!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Playback să ne chiloţărim. A venit toamna şi e recomandabil să porţi umbrelă… dar nu pe post de fustiţă. Pe vremuri, când era bănuită de relaţii indecente cu Ionuţ Dolănescu, Andreea Bănică avea porecla Andreuţa – umbreluţa, din cauza fustiţelor zgârcite care nu reuşeau să-i acopere nici c-o pălmuţă bikinii. Nu ştiu pe unde şi-a lăsat vedeta microscopicele ţinute, dar cred că au ajuns în garderoba Loredanei. La fiecare ediţie a „Vocii României”, diva explodează din toate rotunjimile. Sânii stau să plesnească din decolteul care-i sugrumă, iar fustiţele fâlfâie gata să-i dezgolească lenjeria intimă. Inevitabilul s-a produs sâmbătă seara când, într-un cadru nefericit, ne-am putut elucida că vedeta avea chiloţei negri ca restul ţinutei. Răutăcioşii ar spune că vine o vreme când femeile se simt nevoite să urce sculele feminităţii în pod, şi atunci intră în panică şi scot la bătaie artileria grea pe principiul „acu’ ori niciodată”. Fals! Loredana are tot dreptul să arate ce şi cât îi place pentru că nu trăieşte din asta. Şi pentru că are voce şi talent cât toată cohorta de chiloţărese playback. Că veni vorba de bikinii care umplu posturile muzicale şi scenele publice, Adina de la Heaven a fost întrebată dacă nu s-a săturat de toată invazia asta de popouri decoltate care se bâţâie pe portativ. „Ce să facem dacă asta se cere?!”, s-a scuzat Adina. După încercarea lamentabilă de interpretare a unei romanţe mi s-a părut prea îmbrăcată pentru câtă voce a dovedit…

* Atenţie, cad bombe! Gata, am aflat misterul pentru care se zgâlţâie pământul! Din cauza atâtor bombe sexy. Şi dacă nu erau de-ajuns pocnitorile neaoşe, vin ajutoare: „Vedeta pictorialelor fără perdea s-a întors în România ca să schimbe mentalitatea bărbaţilor”, mi-a dat de veste Kanal D. E vorba de duduia Kelly's care a pus în scenă sute de show-uri incendiare şi doreşte să revoluţioneze industria în domeniu de la noi. Fix asta ne lipsea! Să te ţii zgâlţâială pe grade Richter! Cât despre schimbat mentalitatea bărbaţilor, să încerce cu ciocanul…

Citit 977 ori Ultima modificare Duminică, 13 Octombrie 2013 14:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.