Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
3 comentarii

Bilă neagră dr. Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, care a transformat ilegal Grădina Zoologică şi Grădina Botanică, arii protejate de lege ale Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, unul dintre cele mai moderne muzee din ţară (aflat în subordinea CJ), în „adăposturi” pentru zeci de câini comunitari. Numeroasele semnale venite din partea angajaţilor CMSNG, din partea comisarilor Gărzii de Mediu, dar şi din partea conducerii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii şi a vizitatorilor au fost ignorate cu bună ştiinţă, de mai bine de jumătate de an, de către conducerea Consiliului Judeţului.
Bilă neagră
primeşte şi conducerea Serviciului Public Ecosal, care, deşi a avut o solicitare de strângere a maidanezilor din Grădina Botanică, din partea fostului director Emil Strungă, nu a dat curs cererii. Este drept, la acel moment, padocului Ecosal îi fusese retras avizul de funcţionare de către DSVSA, însă problema a fost rezolvată între timp, iar angajaţii instituţiei ar fi putut să intervină pentru a ridica patrupedele din incinta Grădinii Botanice. Evident, dacă ar fi existat şi ceva dorinţă, preocupare şi responsabilitate din partea conducerii Serviciului Ecosal.
Bilă albă Primăriei Galaţi pentru decizia de a extinde şoseaua de Centură a Galaţiului.

Citit 10546 ori Ultima modificare Duminică, 23 Martie 2014 16:24

3 comentarii

  • postat de contra Miercuri, 26 Martie 2014 12:13 5.13.195.*** Link la comentariu
    9
    1

    Nu merita galatenii un om ca Bacalbasa!
    Ramaneti cu prostii!

    Raportează
  • postat de una care nu vrea sa mai plateasca taxe ca sa moara intr-un oras infect! Marți, 25 Martie 2014 10:07 89.122.125.*** Link la comentariu
    5
    4

    de ce trebuie sa sufere un intreg oras din cauza ca acestui individ infect, bacalbasa, ii place sa futa caini? impreuna cu babele care hranesc javrele! Mai oameni buni, voi hraniti sobolani? Cainii vagabonzi si sobolanii sunt acelaqsi lucru! Sursa de boli, mizerie si rahat!

    Raportează
  • postat de crystal Luni, 24 Martie 2014 11:22 89.137.136.*** Link la comentariu
    1
    11

    Inca o Bilă neagră primeşte conducerea Serviciului Public Ecosal care nu a mai schimbat pubelele din oras de cativa ani si zac prin cartiere, neschimbate, nespalate si sparte sau fara roti ,un adevarat focar de infectie si casa pentru sobolani si gandacii negri de canalizari.
    Ei nu sunt in stare sa isi tina pubelele curate dara-mi-te sa prinda niste caini.

    In momentul in care va apare o alta firma de salubrizare atunci se naste concurenta , mai multa curatenie, preturi atractive si servicii cat de cat mai bune. Dar pana atunci Ecosal detine monopolul si ca ApaCanal,Electrica ce detin un monopol pe piata, vor face ce vor si cand vor.
    Asa ca dragi galateni e timpul ptr o firma concurenta in salubrizare.
    Cel mai bun exemplu este din concurenta/liberalizarea firmelor de cablu si internet.

    In legatura cu Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, daca maidanezii isi fac culcusuri si pişă trandafirii din Rozarium atunci sute de ore de munca si specii rare vor fi compromise. Am vazut Rozariumul, poate concura cu alte gradini de trandafiri din alte tari.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.