Campionatul Mondial de râs

Campionatul Mondial de râs
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Odată la patru ani, microbiştii au parte de cel mai mare concurs de stand-up comedy, plătit din bani publici. Este vorba de Campionatul Mondial de fotbal, competiţie ce lansează la rampă cei mai tari comedianţi involuntari de pe planetă, acei fii ai directorilor din TVR. Partea bună a lucrurilor este că aceşti artişti de ocazie nu sunt muritori de foame, din contră sunt plătiţi cu bani buni şi cât se poate de publici. Dacă Naţionala de fotbal nu a mai ajuns de multişor pe la un Mondial, la tâmpenii am fi de departe campioni mondiali. Să lăsăm la o parte tehnicalităţile legate de poziţia jucătorilor în teren sau de oraşele în care se dispută meciurile şi să ne legăm strict de boacănele legate de faultarea limbii române.

* Florin Mihoc, cel care a comentat pentru TVR meciul dintre Columbia şi Grecia, i-a anunţat pe telespectatori că "la ora şase în Brazilia este întuneric BOCNĂ!". Probabil că săracul de el a şi îngheţat "beznă" de vreo două ori în viaţa sa.

* Marian Olaianos a filosofat exact ca grecii antici. Astfel, potrivit comentatorului meciului Costa Rica - Uruguay, "majoritatea fotbaliştilor din Uruguay sunt cu aproape patru ani mai bătrâni decât în 2010, la ultimul Mondial". Îţi trebuie vreo două doctorate în matematici superioare să constaţi faptul că un campionat mondial de fotbal are loc odată la patru ani şi că uruguayenii îmbătrânesc de la un mondial la altul cu....fix patru ani!

* Narcis Şelaru a comentat meciul dintre Italia şi Anglia. Domnul de la TVR a ţinut să aducă în atenţia telespectatorilor performanţa incredibilă a selecţionerului Angliei. "Hogdson a antrenat 16 echipe de pe opt continente!". Wow! Săracul om o fi antrenat şi pe Marte, dar n-a auzit TVR-ul încă.

* Sorin Hobana. De departe, preferatul meu. A comentat Franţa - Honduras. Două afirmaţii vor rămâne clar în analele TVR. "Şi acum... NO GOAL! Nu este gol! Asta înseamnă că... E gol, e gol, e gol!". El ştie ce a vrut să spună! Pe de altă parte, omul are o scuză. A ţinut să o şi explice de altfel. "După această partidă, urmează Argentina - Bosnia, de la ora 22.00... Mă scuzaţi, de la ora 1.00. Am comentat partida Japoniei de azi-noapte şi am pierdut noţiunea timpului".

Deja, din punctul meu de vedere, nu contează care va fi câştigătoarea Cupei Mondiale. Aştept doar perla supremă, acea afirmaţie care să ne lase cu gura căscată pentru cel puţin patru ani.

Citit 1312 ori Ultima modificare Marți, 17 Iunie 2014 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.