Dacă nu poţi să ai un bărbat, umileşte-l!

Dacă nu poţi să ai un bărbat, umileşte-l!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Călugărul prezidenţial. Sau providenţial. „Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?”, aceasta a fost întrebarea cu care am sentimentul că fostul preşedinte Emil Constantinescu i-a dat „decisiva” Bunicuţei. Nu se poate să nu vă amintiţi şi de Călugărul Vasile, cu care fostul preşedinte învins de sistem se întreţinea frecvent. Ei bine, aşa s-a lansat o modă. Nu vorbesc doar de bătut cruci până la genunchi şi de pupat moaşte şi icoane la toate hramurile electorale, de către candidaţi, ci şi de luarea unui duhovnic, care să-i îndrepte pe calea cea bună. Ei bine, marţi dimineaţă, la România Tv, m-a lovit o ştire în moalele capului: un călugăr a prezis că Elena Udrea va fi viitorul preşedinte al României. Concret, cică fosta blondă de la Cotroceni a fost în vizită la un călugăr din Suceava, cunoscut pentru prezicerile sale electorale, care, în urmă cu doar câteva zile ar fi spus că o femeie va ajunge şefa statului. Udrea a venit repede să-l întrebe dacă e vorba despre ea sau de contracandidata Monica Macovei. Şi cică omul în sutană ar fi deschis cărţile sfinte şi ele i-ar fi revelat că e vorba de Elena Udrea, care acum se gândeşte să-şi ia un premier tot femeie! Pun pariu că pe EBa!

* Ghici pe cine am văzut la mare! Da, am fost weekendul trecut pe litoral şi am avut ocazia să-i văd la Mamaia pe Mircea Badea şi pe Carmen Brumă. Mircea făcea pe sportivul, Carmen îi făcea poze şi se amuzau de minune. Nu v-aş fi făcut această confidenţă dacă nu ar fi dat peste mine gălăgioasa Oana Zăvoranu, cu dezvăluiri de acum 13 ani: „Cât de proastă am fost, să fiu cu Badea? Am fost, dar el zice că nu. Mai fă câteva şpagaturi, fraiere! Mama natură nu l-a iubit suficient. Dacă vrea, îl duc la Kasem, să-i facă şi alungire de penis”. Mi se pare trist să te lauzi că ai fost iubita unui bărbat care te respinge, ba mai mult, acum are propria lui familie fericită, ceea ce n-ai putut face tu cu el. Iar strategia asta de a împroşca bărbaţii care ţi-au trecut prin pat cu noroi mi se pare păguboasă! Atât Pepe cât şi Badea au deja vieţile lor. iar Oana stă pe margine şi comentează. Păcat!

CITEŞTE ŞI: Bărbaţii au ultimul cuvânt în căsnicie: „Da, mami!”

Citit 1652 ori Ultima modificare Marți, 09 Septembrie 2014 18:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.