* „Lăsaţi bărbaţii să facă ce vor ei!”. „Mă ustură sânii… şi fundul!”, mărturisea, toată un suspin şi-o jale! Uşurel, să nu vă umple compasiunea! Eroina era, într-adevăr, operată, şi culcată pe patul de convalescenţă dintr-un spital turcesc, dar nu suferise nişte intervenţii chirurgicale menite să-i salveze viaţa, ci… senzualitatea. Vorbesc despre Beyonce de România, despre care am aflat, marţi, la ştiri, că amantul Nicolae Guţă i-a dat decisiva! Mă şi gândeam în ce-ar putea consta manevra, câtă vreme manelistul i-a umflat deja sânii, buzele şi fundul la o clinică estetică din Turcia. Juna blondă, pe numele din buletin Mădălina, tocmai a născut o fetiţă, adică l-a făcut din nou tătic pe Guţă, şi bărbatul s-a simţit obligat să-i redea fizicul de dinainte de sarcină, plus ceva pe deasupra. Fără număr, adică! „Decisiva” a fost că s-a întors la amanta „titulară”, celebra Narcisa, cu care are, de asemenea, un copil! Prolific manelistul, nu glumă! Mai grav, cică Guţă ar fi investit în popoul şi decolteul piţipoancei ca ea să-şi retragă plângerea formulată împotriva Narcisei, care a cam ciufulit-o, furioasă că i-a luat amantul. Pe scurt, cică Guţă s-a întâlnit cu Narcisa, au mâncat într-un restaurant şi au plecat împreună! Iar Beyonce n-a suportat trădarea. Păi de ce, păpuşă? Nu cântai tu în duet cu Guţă: „Buggy buggy buiaca/ Guţă şi Madalina/ Avem un mesaj pentru voi femei/ Lăsaţi bărbaţii să facă ce vor ei!/ Exista un motiv când bărbaţii greşesc/ Când la femeile lor nu mai găsesc ce îşi doresc/ Sau din prea multă iubire o dau în plictiseală/ Şi din gelozie pur şi simplu în prosteală!”. Iaca rezultatul!
* Ham, ham! „Nu pot să spun că Azorel de pe strada Lăcătuşului nr. 5 a ajuns în Germania în bordelul Franz. Dar legătura e că pleacă volume mari de câini afară şi doar zece ajung la adopţia reală, iar 90 la sută sunt folosiţi pentru alte activităţi”, a spus Răzvan Băncescu, preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor. Declaraţia a stârnit mare dezbatere la „Răi, da' buni”, realizatorul, Mihai Morar, întrebându-se dacă e mai bine ca maidanezii noştri să fie eutanasiaţi ori să ajungă traficaţi sexual în bordeluri din Occident. Alo, salvarea! Veniţi de mă luaţi!
Citeşte şi: Doamnelor, cum vă place: cu barbă sau fără?