Cum se cheamă când doar priveşti violul?

Cum se cheamă când doar priveşti violul?
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* În cazul băieţilor ălora din Vaslui, care au violat şi batjocorit o fată în 2014, a mai apărut o surpriză: un martor ocular. A, staţi, îmi ofer scuzele. Băieţii nu au violat, doar i-au făcut fetei o surpriză. Sex-surpriză, lucru de care vor avea parte, cel mai probabil, şi ei în închisoare. Cum spuneam, a apărut un martor ocular, prieten cu cei şapte, care se pare că a refuzat să participe la... surpriză. Dar, dacă tot a văzut tot ce a văzut şi nu a fost de acord să participe la viol, de ce nu a anunţat poliţia atunci? La urma urmei, o salva pe fată şi devenea erou local. Acum, pare doar unul care s-a găsit să comenteze într-un caz în care şi-aşa s-au amestecat prea mulţi. Chiar, cum se cheamă când doar te uiţi la viol?

* La ducerea băieţilor violatori la Judecătorie, eveniment transmis de toate televiziunile mai ceva decât moartea prinţesei Diana sau prăbuşirea turnurilor gemene, s-a adunat marea şatră a celor care nu aveau ce face pe-acasă. Astfel, nişte unii care au preferat să stea în căldură pentru a înjura nişte băieţi cărora deja li s-a acordat prea multă atenţie s-au dat în spectacol fără a avea vreo legătură cu fapta în sine, ci doar pentru că „au văzut ei la televizor ce au făcut golanii ăia”. Ba, ca să fie setul complet pentru televiziuni, au mai apărut şi susţinătorii violatorilor, care au spus că „îi o ţarî liberî, uăi, şi vriei? Fata şeia s-o dus la poliţii ca sî nu o batî tac-su, da?”. Ei, a naibii treabă. N-o fi şi asta ca aia de la Timişoara, care a vrut să o facă cu doi, dar nu i-a convenit când a venit şi al treilea? Curat-murdar, coane Fănică...

* În altă ordine de idei şi trecând la lucruri mai frumoase, Simona Halep a abandonat în setul decisiv al finalei de la Toronto, finală pe care poate că ar fi meritat să o câştige, măcar pentru a le da o palmă românilor. După ce au hulit-o câteva luni, pentru că nu era în formă şi, vezi Doamne, devenise fiţoasă, săptămâna asta a devenit iar Simona României, simbol naţional. A naibii naţiune, se duce după cum bate vântul! Bravo, Simona, pentru parcurs. Cât despre conaţionali, serios, cine îi bagă în seamă?

Citit 2020 ori Ultima modificare Luni, 17 August 2015 15:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.