Florin Răvdan

Florin Răvdan

Comuna Corod, fără bani de INVESTIŢII: "Guvernul nu ne mai ajută, iar oamenii nu au bani de impozite" (FOTO)

Miercuri, 17 Iunie 2015 06:00 | Publicat în SATUL
Situată în partea de nord-est a judeţului Galaţi, comuna Corod este una dintre cele mai populate din zona noastră, cu 7.865 de locuitori. Formată din patru sate, Blânzi, Cărăpceşti, Brătuleşti şi satul reşedinţă, Corodul se află şi în topul comunelor cu cele mai multe societăţi comerciale, chiar dacă majoritatea au doar unul sau doi angajaţi. Primarul Vasile Cârjeu, aflat în funcţie din 2004, este lăudat de cam toţi cei din comună şi se pare că are şanse mari să ...

PRIN GALAŢI: Staţii de autobuz fără refugiu, în plin centru

Marți, 16 Iunie 2015 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Staţiile de autobuz din zona centrală a oraşului nu au refugiu acoperit, aşa că oamenii sunt foarte nemulţumiţi. La cea mai recentă întâlnire cu cititorii a venit şi doamna Nela Floricel, în vârstă de 55 de ani. Femeia ne-a spus că e foarte greu iarna sau pe timp de ploaie, când trebuie să aştepte autobuzul pentru a pleca la muncă şi nu are unde să se adăpostească. "A fost aici un refugiu şi era tare bun. Ploua sau ceva, nu aveam treabă. Acum, stăm şi înfruntăm pică ...

Se mai şi repară prin Galaţi: S-a turnat asfalt în Micro 40

Luni, 15 Iunie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Perceput de majoritatea gălăţenilor ca un oraş în care se întâmplă doar lucruri negative, iată că prin urbea noastră se mai întâmplă şi lucruri bune. Pe adresa redacţiei a venit o sesizare de la o doamnă din Micro 40, care ne anunţa că porţiunea din intersecţia care leagă Micro 40 de Micro 38 şi Micro 13 a fost asfaltată."Mă bucur să văd că autorităţile mai pleacă, din când în când, urechea la ceea ce ne dorim noi, gălăţenii. Am făcut sesizări, iar acum ved ...

Locuitorii de pe Bălcescu nr. 3 sunt nemulţumiţi: "Sunt unii care au garaje cât un apartament. Vi se pare normal?”

Luni, 15 Iunie 2015 04:00 | Publicat în SOCIETATE
La începutul anului 2015, am fost solicitaţi de câţiva gălăţeni care locuiesc pe strada Nicolae Bălcescu, la numărul 3, pentru a constata starea în care se află colţul de stradă din zona în care locuiesc. La distanţă de jumătate de an, am venit iarăşi, pentru a vedea dacă autorităţile locale au luat vreo măsură pentru remedierea problemelor, însă am putut observa că totul arată la fel, dacă nu mai rău. Pe intrarea în alee, am surprins parcată, la voia întâmplă ...

REPORTAJ/ Centrul Galaţiului se ofileşte pe zi ce trece: "Îl invit pe domnul primar să îşi murdărească pantofii" (FOTO)

Luni, 15 Iunie 2015 00:00 | Publicat în REPORTAJ
În urma cu jumătate de secol, prin centrul oraşului era o plăcere să te plimbi. În jurul magazinului Modern, nu erau atâtea chioşcuri, parcările nu erau sufocate de maşini, copacii erau toaletaţi cum trebuie, iar parcurile din cartier arătau foarte bine. Cel puţin, asta se întâmpla pe strada Domnească. Acum, în 2015, zona arată acceptabil, dar nemulţumirile oamenilor se adună pe zi ce trece. Lipsa unor refugii acoperite în staţiile de autobuz, tăierea teilor de pe margine ...

Aţi uitat de unde aţi plecat, domnule Rus?

Sâmbătă, 13 Iunie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Ministrul Ioan Rus şi-a dat demisia din funcţie, devenind primul politician român care cedează presiunii puse de popor, după declaraţiile spumoase şi pline de jigniri la adresa românilor din diaspora. „Părinţii se duc după bani, iar fetele lor rămân aici şi devin curve”, zise domn’ ministru. Ei bine, ştie el ce ştie, că doar a fost şi el la curve acum ceva ani. Şi cine i-a fost... amantă de ocazie? Nimeni alta decât Laura Andreşan, care probabil l-a învăţat pe do ...

FALEZA inferioară din Galaţi nu este accesibilă tuturor - FĂRĂ RAMPĂ pentru persoanele cu HANDICAP (FOTO)

Sâmbătă, 13 Iunie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Una dintre marile probleme ale oraşului Galaţi, în ceea ce priveşte locurile de promenadă, o constituie lipsa unei rampe de coborâre pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru părinţii ai căror copii se află încă în cărucior. Cetăţenii se declară nemulţumiţi de acest aspect, coroborat cu aspectul din ce în ce mai urât al falezei Dunării. Doar două căi de acces fără trepte În cazul în care un gălăţean are probleme locomotorii, care este nevoit să folosească ...

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GALAŢI: Un loc de joacă pentru copii a fost VANDALIZAT (FOTO)

Joi, 11 Iunie 2015 15:40 | Publicat în EVENIMENT
Într-un oraş precum Galaţi, în care majoritatea cetăţenilor se plâng că nu există suficiente locuri de joacă pentru cei mici, e loc şi... de mai rău. Parcul pentru copii din spatele blocului K6, de pe strada Călugăreni din I.C. Frimu a fost vandalizat, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, de un cetăţean sau mai mulţi cu rea-voinţă. Leagănele au fost rupte, balansoarele, toboganele şi învârtitoarele au fost murdărite cu smoală sau un ulei foarte gros, iar cei mici ...

TIMP LIBER: Fără cinematograf, dar cu proiecţii - Live şi Aferim rulează în weekend la Galaţi

Joi, 11 Iunie 2015 13:45 | Publicat în MAGAZIN
Chiar dacă trăim într-un oraş fără cinematografe, nu ducem lipsă de filme. Weekendul acesta, mai exact pe 12 şi 13 iunie, cinefilii gălăţeni vor putea viziona, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, filmele româneşti „Live” şi „Aferim”, după următorul program: vineri, 12 iunie, începând cu ora 17,30, va rula „Aferim”, iar de la ora 20,00 va rula „Live”. Sâmbătă, 13 iunie, cele două producţii se inversează, astfel că de la 17,30 va rula ...

Famelie mare, renumeraţie mică, monşer!

Vineri, 12 Iunie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Prostituatele nu mai vor să facă sex în maşină. Deşi nu e legală, prostituţia în România este o afacere înfloritoare. Mai nou, însă, cele care oferă „plăceri” şi alte boli venerice în câteva minute au şi ele condiţiile lor. "Păi, mai sunt care vor să facem sex când ei sunt la volan, dar nu mai sunt de acord. Am o colegă care a murit aşa, a făcut accident ăla cu maşina. De ce să mor ca proasta pentru câţiva lei? Mai bine fac una scurtă în pădurice", s-a con ...
Pagina 203 din 220