Anca Melinte

Anca Melinte

Consiliul Local „deîndată” - Bani pentru Turul ciclist al României

Marți, 15 Mai 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Reuniţi pentru a doua oară consecutiv într-o şedinţă de îndată aleşii locali au alocat de la bugetul local 35.000 lei pentru organizarea “Turului Ciclist al României 2012”. Banii au fost prinşi într-un contract de asociere încheiat cu Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Galaţi care a solicitat acest sprijin financiar. Suma va fi utilizată pentru cazarea şi masa celor peste 250 participanţi în municipiul Galaţi, în perioada 2-3 iunie 2012. Spre deosebire de anul tr ...

Ecosal începe dezinsecţia oraşului: Căpuşele şi ţânţarii, ucişi cu 120.000 de lei

Luni, 14 Mai 2012 15:30 | Publicat în EVENIMENT
După ce oraşul a fost până acum pradă căpuşelor, Primăria a anunţat că de astăzi începe marea dezinsecţie, care se va desfăşura timp de 15 zile, funcţie de condiţiile meteorologice. Potrivit purtătorului de cuvânt al municipalităţii, Nicoleta Manole, Serviciul Public Ecosal se va ocupa de combaterea muştelor, căpuşelor, puricilor şi a ţânţarilor, operaţiune pentru care au fost alocate 120.000 de lei de la bugetul local. Insecticidul va fi împrăştiat atât din avio ...

Bătături de Zână şi creier de Innă

Marți, 15 Mai 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Pedichiura ei "dă" divă! O zână este suavă, diafană, pluteşte imponderabil sau abia păşeşte pe nouri pufoşi, lăsând în urmă pulbere de stele. Vai, o zână cu labele picioarelor marcate de monturi şi pline de bătături şi băşici inflamate! Nu se poate aşa ceva!, au răcnit ca isterizaţi „Paparazzii” de la Kanal D grăbindu-se să tragă concluzia maliţioasă că Zâna Surprizelor, Andreea Marin Bănică şi-a… implementat picioarele în ea de igienă! De parcă i- ...

Instantanee de campanie - În panouri să ne luptăm! (FOTO)

Marți, 15 Mai 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Al lor este oraşul! Ai lor sunt stâlpii, ale lor sunt zidurile, gardurile, panourile, spaţiile verzi, al lor este orizontul, cât vezi cu ochii. În vreme ce spaţiile publice de afişaj electoral stau jenate şi pe trei sferturi goale, zeci de panouri, de mesh-uri şi postere au cucerit oraşul, iar zeci de bannere se leagănă în vânt ca în cântecul acela cu elefanţii cocoţaţi pe o pânză de păianjen. Şi aşa va fi timp de o lună câtă vreme propaganda electorală îşi va face ...

Vot de îndată - Răsvan Angheluţă şi Paul Păltănea, muzee

Luni, 14 Mai 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Reuniţi într-o şedinţă de îndată, conform obiceiului de care nu se pot dezbăra, aleşii locali, aflaţi pe ultima sută de metri a mandatului, şi-au dat votul pentru două proiecte de hotărâre cu caracter de recunoştinţă. Aleşii locali şi-au dat acordul pentru ca Muzeul de Istorie din Galaţi să poarte numele reputatului istoric Paul Păltănea, iar Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, numele fostului şi primului preşedinte al Consiliului Judeţului, Răsvan Anghe ...

Preţul credinţei - Aleşii locali s-au pus (mai bine) cu Dumnezeu

Luni, 14 Mai 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dacă anul trecut aleşii locali au împărţit 1.105.000 de lei la 36 de lăcaşuri de cult, anul acesta au fost mai generoşi cu cele sfinte. Suma alocată pentru construirea şi repararea bisericilor a ajuns la 1.250.000 de lei. Fondurile au fost împărţite la 44 de biserici, printre care şi Biserica Penticostală Emanuel, Biserica Reformată sau Biserica de Rit Vechi. Cele mai mari sume - 85.000 de lei - au ajuns la Biserica Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Vasile şi Vovidenia. Consilierul l ...

Întâia piţi a neamului de gălăţeancă!

Luni, 14 Mai 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Românii au talent… să se lase păcăliţi. Ştiu că a trecut un an, dar eu n-am să pricep nici în următorii o sută de ce Narcis Iustin Ianău n-a câştigat prima ediţie a emisiunii „Românii au talent”. Şi de ce a fost ales Ţuţu, rămas obscur şi până azi. Din păcate, istoria s-a repetat şi vineri. Cred că însuşi Dumnezeu s-ar fi ridicat în picioare să-i aplaude pe Mihai Petraiche, pe Oana Lianu şi pe Vasile Gogea şi, în înţelepciunea Lui, ar fi conchis mulţum ...

Afişele electorale, ciufulite de vânt

Duminică, 13 Mai 2012 14:27 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ce n-au reuşit nici bunul simţ, nici Primăria municipiului Galaţi, nici Poliţia Locală, nici Gospodărire Urbană care îşi vede spaţiile verzi călcate cu nesimţire în picioare, uite că a reuşit vântul. Nu vorbim despre controversatul om de afaceri, ci despre nervosul fenomen meteo care a ciufulit rău pădurea de panouri electorale care a cucerit oraşul. Cel mai grav afectate, dar şi cele mai periculoase pentru trecătorii care s-ar afla în zonă sunt panourile „în curs de ...

Vezi care este ordinea candidaţilor pe buletinul de vot pentru Primărie şi CL

Vineri, 11 Mai 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Biroul Electoral Municipal Galaţi a stabilit ieri, prin tragere la sorţi, ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot pentru primar şi Consiliul Local partidele neparlamentare şi candidaţii lor. Potrivit legii, candidaţii independenţi vor figura la finalul buletinului de vot, în ordinea în care s-au înscris în cursă. Iată care va fi ordinea pe buletinul de vot pentru primarul municipiului Galaţi: Marius Stan (USL), Marius Necula (APP), Constantin Ene (PP–DD), Dorian Lauren ...

"Dacă nu eşti cetăţean Schengen te simţi ca un nimeni"

Joi, 10 Mai 2012 15:30 | Publicat în DIASPORA
* Cum se vede Schengen prin ochii unui constructor gălăţean? * "Câştigi un sfert din banii pe care îi câştigă de exemplu un polonez, muncind mai mult şi mai bine decât el” * "Unii români stau în Italia şi trăiesc pe datorie pentru că le e frică de sărăcia de acasă" * „Când am dat probă de lucru, patronul a dat afară doi italieni şi un moldovean. Ne-a strâns pe toţi şi ne-a întrebat pe fiecare: tu cât tencuieşti? Atât, atât şi atât. Uite ăsta – adică eu ...