Anca Melinte

Anca Melinte

Asfaltări în frig

Luni, 31 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Conform calendarului de lucrări anunţat, pe 31 octombrie ar trebui să se finalizeze lucrările pe strada Oltului, iar artera să fie redată traficului. În ceea ce priveşte strada Eroilor, în această săptămână ar trebui să se desfăşoare lucrările de asfaltare şi reabilitare pe tronsonul Bălcescu - Traian. Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco susţine că până la 1 noiembrie, prin lege, se pot face lucrări de asfaltare. Cât despre calitatea şi durabilitatea acestora, vicepri ...

Homo cocalarus şi femeia lui, cocălăriţa

Luni, 31 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
* În vacanţă. Vorbeşte, hăhăie sau îşi porcăie familia în gura mare, în public, poartă trening supraelastic, lănţug de-un kil de aur şi ghiururi de neam-prost pe degete. Îşi umple farfuria până la refuz, clefăie zgămotos, eructează, şi nu-i pasă de nimeni. Este cocalarul aflat în vacanţă pe litoralul românesc, grecesc, turcesc, bulgăresc... Pusă mereu pe harţă, consoarta lui, cocălăriţa, e capabilă să urle deopotrivă la bărbat sau la copii cu condiţia să ...

Galaţiu-i fruncea!

Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Afară-i frig, în casă-i frig, deschid fereastra larg şi strig: îţi mulţumesc partid iubit că m-ai călit!”, era o poezioară nostimă la modă în iernile de dinainte de 1989. La fel cum era şi gluma aceea: „Locatarii de la parter sunt rugaţi să închidă geamurile, ca să nu răcească trecătorii!”. Numiţi-mă nostalgică, dacă vreţi, dar toate aceste amintiri pline de umor negru mă răscolesc de când s-a făcut rece afară şi administraţia, partidele, numiţii şi a ...

"Mărinimia" Guvernului - 500.000 de lei pentru căldura gălăţenilor

Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Guvernul României tocmai a alocat primăriilor 315 milioane de lei exclusiv pentru achitarea datoriilor către furnizorii de energie termică. Dacă, joi, vestea că şi Galaţiul a primit bani l-a bucurat pe primarul Dumitru Nicolae, suma pe care potrivit Monitorului Oficial a primit-o oraşul nostru – 500.000 de lei - l-a înfuriat pe viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco şi a stârnit critici din partea liderului PNL, Victor Paul Dobre. „Bătaie de joc”„Ca să vedeţi că e o bătaie ...

De la haltere la megabiti / Un laptop pentru o mare campioană

Vineri, 28 Octombrie 2011 18:58 | Publicat în SOCIETATE
* După laptop, poate vine şi căldura în sala de antrenamente a halterofilei Elena AndrieşPentru că îşi dorea foarte mult să aibă un laptop, dar nu a avut posibilităţi să şi-l ia singură, campioana la haltere Elena Andrieş l-a primit în dar de la viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco. Politicianul a fost uimit de salba de medalii pe care Elena Andrieş, însoţită de Magda Irincu, directoarea adjunctă a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Galaţi, a etalat-o pe masă, ...

Educaţia copilului în Germania / De la poveşti despre divorţ, la istorii despre relaţiile gay

Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Potrivit site-ului romaningermania.ro, realizat de jurnalişti români din diaspora, nu este nimic neobişnuit să ceri, într-o librărie sau bibliotecă germană, o carte pentru copii cu poveşti despre divorţ, despărţirea de bunici, acceptarea bolii cuiva apropiat sau o carte despre îmbolnăvirea/decesul animalului iubit. Există însă şi cărţi care îi ajută pe copiii persoanelor cu orientare homosexuală să înţeleagă preferinţele relaţionale ale părinţilor şi chiar concubi ...

Papă-lapte, fii bărbat!

Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „În genunchi mă-ntorc la tine, nenorocito!” De când mă ştiu, am urât cu toată fiinţa mea bărbaţii care se dau nu cocoşi, vulturi pleşuvi de-a dreptul, când e vorba să părăsească o femeie iubită, dar care, după o lună - două, se înmoaie ca maioneza tăiată şi imploră să fie primiţi înapoi. „Vulturache” o sună pe „nenorocită” ca apucatul la telefon şi se roagă cu cerul şi pământul: „Că ca tine alta n-am găsit!” (cacofonie intenţionată). Exac ...

Mult zgomot pentru nimic / Scandalul căldurii s-a mutat în Consiliul Local

Vineri, 28 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Nouă consilieri locali PDL şi PC au semnat pentru convocarea unei şedinţe extraordinare luni, 31 octombrie, pentru a dezbate încredinţarea serviciului de furnizare a agentului termic şi a reţelelor tehnico-edilitare către Electrocentrale *Nici măcar la rece, în sala neîncălzită a Prefecturii şi în prezenţa a 25 de preşedinţi de asociaţii de proprietari, aleşii locali şi primarul nu au luat vreo decizie în privinţa frigului care stăpâneşte 80.000 de apartamente, şcol ...

Cum să fii vecin cu Mulă?

Vineri, 28 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Albinuţa e gravidă. Cu o moleculă. Să fim serioşi, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, nu e o piţi oarecare, flămândă de glorie, care să-şi facă testul „barza” în direct la una din multele emisiuni de gen ale trustului voiculescian. Putea la fel de bine să facă anunţul direct în emisiunea proprie la Antena 3. Dar, nu, Găbiţa s-a abţinut cât a putut, dar ştirea tot a „transpirat”. Miercuri spre joi, la ceas târziu de noapte, familia Pandele o ţinea într-un direct ...

Şcoala iubitorilor de animale - Panda, motanul într-o ureche

Joi, 27 Octombrie 2011 20:09 | Publicat în Pet Show
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de ajutor cu sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea animalelor de companie. Aşa cum am promis, pentru a fi mai aproape de cititorii noştri decât am fost până acum, am decis ca o dată pe lună, să nu ne mărginim doar la a le răspunde, cu ajutorul specialiştilor, la întrebări, ci să le oferim posibilitatea de a da lecţii de bună practică altor stăpâni mai puţini descurcăreţi sau ştiutori. Aş ...