Mama, sfânta mea mamă, să nu-mi mai dea lapte?! Oare nu mai vrea? Oare nu mai are? Oare nu mai poate?... Desigur, nu-mi vine să cred, sunt uluit! sunt nedumirit şi nu mai plâng! uit să mai urlu! nici mamei nu-i vine să creadă că Ion, uricul cu atâtea naşe de botez, nu mai varsă lacrimi pe lutul din odaie, pe ţărna ogrăzii, pe cărare şi pe drum, pe arăturile de primăvară şi de toamnă, pe zăpezile mari cât copacii, pe ţinuturile cu verdeaţă autentică, nu acele invocate ...

ea râvneşte urmele pe care le-a lăsat lumina...eu nu las urme pe cenuşi întâmplătoare... gheaţa se înalţă pas cu pas   şi vreodată nu se ştie dacă domnul va mai da să ne-ntâlnim... căci e prea pustie lumea largă... vântul bate dinspre ţintirim   am de ispăşit nouă păcate... nesimţirea de a fi trăit râs de sfinx cu lacrimi îngheţate între plus şi minus infinit   are de trăit fără oprire drumul lung al omului curat... al miresei căutând un mire v ...

Hai, gata cu chiolhanurile, gata cu toate bunele şi relele post/ritualice! mai am de plâns, mai am de urlat! am de învăţat mersul pe jos! că, uite, biata mama s-a săturat să mă tot poarte în braţe şi să mai şi fie blândă cu nazurile mele! am de învăţat să vorbesc, fiindcă, uite, nu-i pot răspunde mamei la întrebări, nu-i pot da răspunsuri la întrebările sale despre mine, despre comportamentul meu ciudat pentru fragedul timp şi pentru frageda vreme a prunciei în care ...

erau femei din ce în ce mai rare şi toate încăpeau într-un cuvânt... poeţii sărutau statui de sare şi universul coborâse pe pământ   încet abia se contura în zare un strop de cer un strop de orizont... poeţii sărutau statui de sare şi le luau în raniţe pe front   şi-n fulgerarea gloanţelor trasoare citeau la corbi fotografii plângând... şi iarăşi sărutau statui de sare şi-apoi tăceau în cer şi pe pământ   acum sunt multe ane mone lise poeţii sunt ...

Gata, masa-i plină, toţi sunt aşezaţi la hrana cea de taină, lumânarea de botez arde în sine, citesc numai bucurie pe feţele arse de soare şi credinţă! care mai de care îmi citeşte viitorul, îmi ghiceşte în ochi, în lacrimi, vede în plânsul meu un fel de părere de rău a Vieţii, un fel de extaz al Morţii! care mai de care se întrece în a-mi spune ce am să fac la şcoală şi după şcoală, ce am să ajung, unde am să ajung!...Iată, ţaţa Pachiţa, sora lui Ion Creţu ...

Moto: "sigur că nu! nu vezi că nu mai merge?              las-o acolo, pleacă, uite-aşa!              du-te acum şi adu-l să încerce!...              n-o să mai zică-n veci...sigur că da!"                                                     (anonim folk)   Ieri ai crezut că-i tocmai mâine seară, fără să ştii că eşti alaltăieri... mâine-ai aflat, fără să ştii că-i astăzi, cum să nu ...

Duminică, în prima zi după creştinare, toţi cei interesaţi şi dezinteresaţi încep să se pregătească să înceapă desfăşurarea cumetriei. Care mai de care umblă mai ţanţoş, mai agitat, mai preocupat, mai aşa şi pe dincolo, mai nu ştiu unde, mai nu ştiu cum!...(Fratele meu, Nicolae, are cinci ani peste secunda Zero, spre înainte, până Când!...Sora mea, Lucia, are trei ani peste secunda Zero, spre înainte, până Când!...Eu am trei luni din anul întâi al drumului de l ...

!pot ieşi (într-o clipită) din secunda asta lungă... pot, fiindcă port limbajul veşnic al deşertăciunii... pot, fiindcă am nimicul care poate să-mi ajungă... unii spun că numai alţii, alţii spun că numai unii!   !pot intra (fără oprire) chiar în moartea asta scurtă... pot, fiindcă-mi cer părerea toţi mărunţii, toţi înalţii... pot, fiindcă toată viaţa mi-am ascuns-o într-o turtă... alţii spun că numai unii, unii spun că numai alţii!   ?dacă pot, cine mai umb ...

Şi uite-aşa se botează robul lui Dumnezeu! şi uite-aşa mă ia preotul şi mă vâră în cristelniţa cu apă sfinţită...o dată, de două ori, de trei ori, încet, cu grijă, nu cumva să mă scape în dimensiunile lichidului sine qua non, în braţele celui mai mult şi mai ne/cunoscut lichid de pe pământ!...(vorba ceea: din apă, Doamne, m-am născut şi m-aş întoarce-n apă!)...Da, de trei ori mă scufundă şi mă scoate preotul, numai de trei ori, însă suficient ca să înghit ...

oare ce să-mi facă moartea...dacă viaţa nu-i în stare să mă suie în icoane, să mă ţină pe picioare, să mă pună doar oleacă lângă cei de pe perete, să mă lase-n lumea asta...cât ai zice frunză verde? ce să dreagă, ce să strice, ce să tacă, ce să spună,  când moldova bate-n poartă şi cu pâine şi cu sare? când eu vreau să-i fac din liră, dar ea fulgeră şi tună, zvârle din senin cu piatră...ce să facă moartea, oare?   oare ce să-mi facă viaţa...dac� ...