Terapie emoţională, la Fundaţia "Inimă de Copil". Un "licăr de fericire" pentru 35 de micuţi
Joi, 31 Decembrie 2015 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Minimum 35 de copii cu dizabilităţi din judeţele Galaţi, Tulcea şi Brăila vor beneficia de terapie emoţională prin stimularea polisenzorială la centrul multifuncţional al Fundaţiei „Inimă de Copil”. Programul proiectului „Licăr de fericire” este derulat de doi psihologi terapeuţi, alături de care sunt alţi cinci specialişti voluntari.
„Copiii cu dizabilităţi prezintă tulburări de stimulare, integrare senzorială şi nu se simt în siguranţă. De cele mai multe or ...
BILA ALBĂ/ BILA NEAGRĂ: Copiii au nevoie de AJUTOR, Consiliul Judeţului ARUNCĂ BANII
Luni, 11 August 2014 11:00 | Publicat în Bilă albă / Bilă neagră
Bila albă revine în această săptămână la Consiliului Local şi Agenţia Alternativa, subordonată Consiliului, pentru iniţiativa de a atrage fonduri europene pentru crearea unui centru de recuperare a copiilor cu tulburări din spectrul autist. Tulburările de acest fel sunt în creştere la nivel mondial, în schimb, la nivelul Galaţiului, centrele de recuperare sunt încă puţine şi sărace. Prin urmare, apariţia până anul viitor, la Galaţi, a unui nou centru de recuperare rep ...
Pentru copiii cu dizabilităţi: Centru de recuperare la standarde europene (FOTO)
Sâmbătă, 10 Mai 2014 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Ieri, în Ţiglina II, a fost inaugurat, de către primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, Centrul Multifuncţional de recuperare a copiilor cu deficienţe neuropsihomotorii, „Kids”. Centrul furnizează servicii de kinetoterapie, ergoterapie, masaj terapeutic, logopedie, consiliere socială, consiliere psihologică, precum şi hidrokinetoterapie în bazin.În acest moment, 41 de copii cu dizabilităţi sunt asistaţi în cadrului centrului, dar se vor putea face şi înscrieri. „În fu ...
Campania VL "Profesioniştii": Gălăţeanca Elizabeta Lăcătuş, "Speranţa" copiilor cu autism
Luni, 17 Martie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Elizabeta Lăcătuş este profesoară de geografie la Grupul Şcolar Industrial de Transporturi Auto „Traian Vuia” şi, determinată de propria nevoie, în mai 2012 a pus bazele asociaţiei “Dincolo de tăcere”. În mai puţin de doi ani, aceasta împreună cu voluntarii din cadrul asociaţiei, bătând la zeci de uşi, care s-au şi deschis, au reuşit să pună pe picioare, pe baza unui parteneriat cu Consiliul Judeţeului, Centrul de recuperare pentru copiii cu tulburări din spectrul ...
Parteneriat între Consiliul Judeţului şi Asociaţia „Dincolo de tăcere”: Centru de recuperare pentru copiii cu autism
Miercuri, 04 Decembrie 2013 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Un vis al părinţilor aflaţi în dificultate devine astfel realitate
Într-un oraş în care atipicul este încă judecat şi blamat, câţiva părinţi cu copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist, în frunte cu o profesoară de la Grupul Şcolar Industrial de Transporturi Auto „Traian Vuia”, Elisabeta Lăcătuş, se zbat de aproape un an şi jumătate să pună pe picioare un centru de recuperare. Ieri, visul lor, dar şi al altor părinţi care întâmpină aceleaşi d ...