Pe Atlantic, revoluţia a cam întârziat Revoluţia Română am văzut-o şi eu, ca foarte mulţi români, la televizor. Şi nici măcar în direct! M-am simţit chiar vinovat că n-am ajuns şi eu să ies în stradă, dar „strada” mea era pe atunci la vreo câteva mile de coasta Namibiei: eram şeful unei echipe de scafandri autonomi care asigura intervenţii subacvatice pentru flota de pescuit românească în zona Walvis Bay. Am plecat în mai 1989, când era prea cald ca nemulţumiri ...
Din 3 ianuarie, abonaţii Romtelecom nu mai pot viziona ProTV şi alte zece posturi aflate sub umbrela acestuia, fapt care îi nemulţumeşte pe consumatori şi îi determină să-şi rezilieze contractele. Este şi cazul Ecaterinei Păun, care s-a hotărât să renunţe la abonamentul existent, pentru a se muta în altă reţea furnizoare de cablu tv, dar în a cărei grilă de programe se regăseşte şi ProTv. Aceasta ne scrie că pentru a renunţa la serviciile Romtelecom i se cere să plăt ...
Un gălăţean în vârstă de 27 de ani a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, după ce a fost înjunghiat în burtă de tatăl său. Conflictul între cei doi a izbucnit sâmbătă, aproape de miezul nopţii. Pentru că tânărul devenise recalcitrant şi aruncase televizorul pe geam, tatăl său a pus mâna pe un cuţit. În încăierare, şi-a înjunghiat fiul. „La locul incidentului s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei, care i-a oferit pacientului îngrijirile m ...

Cât ne costă cinematograful 3D din sufragerie

Vineri, 21 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
O fi plăcut să mergem la cinematograf, dar după o zi grea de muncă parcă nu ne mai arde nici măcar să ne ridicăm din pat! Nu-i bai, pentru că atunci când nu ajungem noi la cinema, vine el la noi. Tot ce ne trebuie ca să ne pierdem în universul virtual, chiar în sufragerie, este pasiunea pentru film şi, bineînţeles, o sumă considerabilă de bani ca să cumpărăm un televizor cu redare tridimensională. Cel mai ieftin pe care l-am găsit noi, în oferta magazinelor online, costă ...
Focarul infecţiei informaţionale ia naştere atunci când părinţii, în mod conştient sau inconştient, îşi conduc copiii către calculator sau televizor. Ei vor câştiga mai mult timp liber pentru activităţile lor de zi cu zi, trăind senzaţia că au control asupra copiilor, iar aceştia sunt în siguranţă în faţa calculatorului sau a televizorului, care le oferă soluţii complementare de dezvoltare a personalităţii şi a gândirii. Realitatea este alta!StagnareAtunci când in ...

Televizorul, cea mai comodă "bonă"

Sâmbătă, 24 Noiembrie 2012 06:00 | Publicat în SOCIETATE
„Cu televizorul aţi minţit poporul!”, aşa s-a strigat în decembrie 1989 * Acum, cu televizorul, pe care încă îl mai acuzăm de manipulare, ne creştem şi ne „educăm” copiii „Îl las în faţa televizorului şi nu mai am nicio grijă! Îmi văd de treburi prin casă şi ştiu că stă cuminte!”. „Vai, al meu este aşa de fascinat de reclame, că mă dă la o parte din faţa televizorului, ca să nu piardă nimic!”. „Ce-i mai place la televizor! Cum aude muzică, dans ...
Televizorul se contopeşte cu calculatorul şi foarte curând va fi una şi aceeaşi unealtă tehnologico-informaţională care ne va sculpta creierul V-aţi închipui cum ar fi viaţa fără televiziune? Sau fără calculator? Care ar fi mirodenia informaţională adăugată vieţii, de unde am lua ştirile, filmele, scandalurile, reclamele, minciunile şi uneori minunile? Destul de complicat răspunsul, mai ales acum, când televizorul se contopeşte cu calculatorul şi foarte curând va fi ...

Cuplul, sub zodia telecomenzii! Afară cu televizorul din dormitor?

Sâmbătă, 10 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Gătim şi mâncăm în faţa televizorului, adormim şi ne trezim cu el, ne enervăm, ne informăm, îl privim chiar şi în timp ce conducem maşina sau îi mai aruncăm o privire la locul de muncă, dezbatem filme, emisiuni sau programe cu prietenii şi apropiaţii * Televizorul face parte din viaţa noastră şi, mai grav, a ajuns un drog de care nu ne putem lipsi. Nici măcar în intimitatea dormitorului „Regula de aur a căsniciei noastre este fără televizor în dormitor”, mi-a m ...

Un televizor ar putea băga un puşti de 15 ani după gratii

Sâmbătă, 01 Septembrie 2012 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Un puşti de 15 ani din Smârdan şi-ar putea păta cazierul încă de la această vârstă pentru că a pus ochii pe televizorul unui consătean. Adolescentul s-a furişat în locuinţa lui Aurel V., de 45 de ani, şi a luat un televizor color, pe care l-a dus acasă. Păgubitul a sunat la poliţie, alarmat de dispariţia bunului în valoare de 800 de lei. În urma verificărilor, oamenii legii au dat de urma hoţului şi au recuperat televizorul. Băiatul este cercetat pentru furt calificat. ...

Gălăţenii au cucerit poporul cu televizorul

Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Nu trebuie să fii dr. Nicolae Bacalbaşa, să apari la ştirile-şoc de la ora 5, să dansezi din buric pe manele ori să-ţi înşiri aventurile sexuale prin scandaluri la televizor. Poţi să străluceşti de talent, să fii decent şi totuşi să pui România pe două rânduri şi să urci până la cer audienţa de la televizor. O întreagă pleiadă de gălăţeni şi de tecuceni au ridicat, în 2011, cota unor show-uri tv de mare anvergură. Medea Felina şi Akikai au făcut senzaţie aj ...
Pagina 7 din 7