TV MANIA - Viaţa Liberă Galaţi

Moartă de foame, agăţată de gâtul bărbaţilor

Scris de Joi, 13 Noiembrie 2014
* Şoc! Burlăciţa devine „graviduţa”. La ceas de seară, când toate televiziunile de ştiri erau cu ochii pe duelul prezidenţiabililor, şi tot poporul stătea cu urechile ciulite la cei doi candidaţi, ce credeţi că făceau reporterii Antena Stars?! Trăgeau cu urechea la stafurile de campanie ale celor doi ca să…

Cu "catindatul" la psiholog

Scris de Miercuri, 12 Noiembrie 2014
* Luată cu japca. Doi haidamaci cu cefe late au înşfăcat-o. Unul şi-a azvârlit-o pe umăr, ca pe prosop, celălalt a deschis uşa, ca să poată ieşi din încăpere. Sânziana Buruiană s-a zbătut cât au ţinut-o puterile ei de modelină, mai-mai să-i scape Sânzi şi Ana (aşa-i cheamă pe sânii…

Gura bate...

Scris de Marți, 11 Noiembrie 2014
* Lasând puţin la o parte alegerile prezidenţiale, al căror tur doi va avea loc duminică, să vorbim despre Mircea Badea. Vineri, într-un cadru organizat, antenistul şi-a transpus ameninţările în realitate şi a intrat în ring împotriva unui cetăţean ce a avut "tupeul" să nu fie de acord cu cele…

Oamenii din stradă şi televiziunile de ştiri

Scris de Luni, 10 Noiembrie 2014
Televiziunile îşi fac cu prisosinţă treaba de trâmbiţe ale partidelor. Sâmbătă, am avut parte de mitinguri şi proteste în toată ţara, mai puţin la posturile de ştiri. Aflăm de la Mediafax, pe de o parte, că în oraşe precum Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca, Oradea sau Iaşi, mii de oameni au…

Penitenciarită cronică

Scris de Sâmbătă, 08 Noiembrie 2014
Această boală ar trebui să intre în vocabularul uzual al medicilor. După ce Nicuşor Constantinescu a fost nevoit să apeleze la sfaturiloe doctorilor turci şi americani pentru a scăpa de această indispoziţie, iată că un alt mare personaj al României suferă de aşa ceva. Ştiu la ce vă gândiţi, dar…

Imparţialitate până la capăt

Scris de Vineri, 07 Noiembrie 2014
* Ştire dinspre Antena 3. Într-una dintre emisiunile postului, invitatul a fost dat afară din platoul unei emisiuni electorale, după ce a avut "tupeul" să ceară imparţialitate în ceea ce priveşte moderatorul dezbaterii dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Imparţialitate forever! Ce putem spune?* Mihai Trăistariu, fost reprezentant al României…

Free Nuţu!

Scris de Joi, 06 Noiembrie 2014
* Veste bună dinspre sistemul penitenciar. Având în vedere că în ultimul rând celulele se suprapopulează cu infractori ce poartă gulere albe, puşcăriile au decis că a venit vremea curăţeniei. Astfel, pentru a nu se simţi foştii miniştri taraţi, Nuţu Cămătaru a fost trimis acasă, urmând să efectueze un bine-meritat…

Votul cu capul

Scris de Miercuri, 05 Noiembrie 2014
* Una dintre vedetele Antenei 3 s-a dezlănţuit puternic, chiar înainte de afişarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Cel mai sănătos fiu al neamului, respectiv Mircea Badea, a făcut o analiză exhaustivă a sănătăţii mentale a populaţiei. "Deci nu ai cum să votezi cu… sau cu … sau cu… decât dacă eşti…

Să votăm, deci!

Scris de Marți, 04 Noiembrie 2014
* Cam toată lumea din media românească, inclusiv subsemnatul, a făcut apel la conştiinţa românilor, pentru a încerca să-i determine să meargă la vot. Pe de o parte, îi avem pe cei din ţară, care au ieşit într-un procent relativ mic, iar pe de altă parte îi avem pe cei…

Cu cine au votat amantele? Dar nevestele?

Scris de Luni, 03 Noiembrie 2014
* Elena prezidenţială, hard sau soft. Dacă grecii au avut-o pe Elena Troiană, noi o avem pe Elena Cotroceană. Şi dacă tot campania asta electorală s-a jucat pe neveste, amante şi plozi făcuţi sau înfiaţi, măcar am aflat şi noi răspunsul la marele mister „a fost sau n-a fost” Elena…

Isteria cuprinde România

Scris de Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014
* Nu, titlul nu are nicio legătură cu alegerile. Toate vedetele, care mai de care, s-au prins că românii vor sărbători Halloweenul. Toate bune şi frumoase. Precum străbunii geto-daci, toate fufele se transformă acum în vampiriţe, de scoală săracii morţi din Teleorman. Amalia Năstase, fosta soţie a marelui tenismen Ilie…

Back in business!

Scris de Vineri, 31 Octombrie 2014
* Ştire din cariterul Galaţi Sud. În plină campanie electorală, Sexy Brăileanca s-a întors la meseria de bază. După o absenţă de trei ani din industria filmelor pentru adulţi, Sexy Brăileanca (26 de ani) a fost ofertată din nou să filmeze scene interzise minorilor. Blonda, pe numele ei real Florina…

Gafe sportive

Scris de Joi, 30 Octombrie 2014
* Prima gafă ar veni din parte Ministerului Tineretului şi Sportului. Aflăm de pe la ştirile sportive că şmecherii politici s-au gândit să mai profite puţin de pe urma imaginii Simonei Halep. Drept pentru care s-au gândit să-i acorde titlul de sportivul anului în România, titlu ce este completat de…

„Domnilor, rageţi ca leii: Cruduţa vă arată chiloţeii!”

Scris de Miercuri, 29 Octombrie 2014
* Şoc! Doamna Fuego nu-i împodobeşte bradul feciorului! Nici n-a început noiembrie, că deja Fuego i-a driblat pe cei trei crai de la răsărit, vestind Crăciunul. Aţi văzut, desigur, afişele de prin oraş. Însă nu ştiu dacă l-aţi văzut pe artist „Dincolo de aparenţe”, pe Antena Stars. Sfătos de parcă…

Jackpot pentru Lori

Scris de Marți, 28 Octombrie 2014
* Loredana Groza a reuşit să-şi strângă bănuţii pentru sărbătorile de iarnă, după ce, în doar două zile, a câştigat mai bine de 250.000 de lei din concertele susţinute în Bucureşti. Nici Horia Brenciu sau Ştefan Bănică Junior nu s-au lăsat mai prejos, ambii câştigând peste 100.000 de lei în…

Hitler la TV, miel acasă

Scris de Luni, 27 Octombrie 2014
* Unul dintre celebrii bucătari de la Antena 1, chef Florin, a recunoscut, cu jumătate de gură, că îşi varsă frustrările pe concurenţii de la Hell's Kitchen, nu de alta, dar acasă stă de partea total nepotrivită a tigăii. "La mine în bucătărie nu intru. Prefer să o las pe…

Puşcăria salvează România!

Scris de Sâmbătă, 25 Octombrie 2014
* Jale printre piţipoancele dâmboviţene. După ce DNA-ul s-a pus pe treabă, toată România stă cu ochii beliţi în televizoare, pentru a vedea în fiecare zi câte un nou episod al serialului de mare succes Procurorul Magnific. Se pare că botoxul şi silicoanele pur şi simplu nu mai sunt la…

Dezmăţ în lumea mondenă

Scris de Vineri, 24 Octombrie 2014
* Cuplul minune Oana - Viorel Lis provoacă un nou şoc pe scena mondenă. După ce Oana s-a plâns săptămâni întregi că bătrânul său soţ a înşelat-o cu o prostituată, ingenua blondă a plătit cu aceiaşi monedă. Nu, Oana nu a apelat la serviciile unei prostituate. Doamna Lis a fost…

Jale printre denigratorii Simonei

Scris de Joi, 23 Octombrie 2014
* Simona Halep le-a dat peste nas tuturor cârcotaşilor carpato-danubiano-pontici, care spuneau că a ajuns la Turneul Campioanelor de la Singapore dintr-o pură întâmplare. Constănţeanca s-a distrat ieri cu numărul 1 mondial, Serena Williams, administrându-i un sec 6-0, 6-2, în doar puţin peste o oră de joc. Acum urmează bineînţeles…

Chiloţii, unde sunt chiloţii?

Scris de Miercuri, 22 Octombrie 2014
* Stupoare în lumea mondenă. Criza Antenelor se simte inclusiv în emisiunile de scandal. Una dintre asistentele de la "Un show păcătos", Ana Maria Mocanu, a simţit din plin reducerile bugetare, drept pentru care a apărut la ultima emisiune fără chiloţi. Sărăcuţa! Probabil că aşa a înţeles fata să-şi facă…

Sex pentru pacea mondială

Scris de Marți, 21 Octombrie 2014
* Aflăm din presa tabloidă că o divă porno vrea să rezolve problema despărţirii Cataloniei de Spania. Cum competenţele sale sunt cumva limitate, domnişoara Miyuki Son a venit cu o propunere ce se leagă strict de arealul său de expertiză. Mai exact, japoneza ce locuieşte în Barcelona se oferă să…

Ba a noastră e mai roz!

Scris de Luni, 20 Octombrie 2014
* Ştire de maximă importanţă pentru lumea mondenă. Fosta doamnă Columbeanu, actuala doamnă Gabor şi viitoarea doamnă Mr. Pink s-a ales cu un nou dormitor! Bineînţeles dormitorul este ataşat la o vilă, cu o valoare simbolică de doar 3,5 milioane de dolari. Dacă viitorul soţ al Monicuţei nu o fi…

În loc de Sexy Casnica era s-avem sexy travestitul

Scris de Sâmbătă, 18 Octombrie 2014
* Cum vă place: cu nisip sau cu lacrimi? Eram pe plajă, în centrul staţiunii Mamaia, în primul weekend al lunii septembrie, când mi-au picat privirile pe câteva bancuri de gătit cu sigla MasterChef. „Doamne, sper că n-au gătit aici!”, mi-am zis în gând de-a dreptul speriată. De ce? Pentru…

Mireasă ingenuă, devoratoare de bărbaţi

Scris de Vineri, 17 Octombrie 2014
* Două foste iubite şi un testicul pierdut. Domnilor, am o provocare pentru dumneavoastră: cum v-aţi simţi dacă fostele iubite ar începe să povestească public că aveţi cu un testicul mai puţin decât v-a dat natura? Delicat, nu?! Ei bine, fosta soţie a fostului iubit al Oanei Zăvoranu – ce…
Pagina 102 din 132