300 de artişti şi piese pentru toate vârstele

300 de artişti şi piese pentru toate vârstele
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Luni, 14 mai, de la ora 9,30, Teatrul nostru de păpuşi dă startul Festivalul Internaţional de Animaţie “Gulliver”, una dintre foarte rarele competiţii de gen, şi încă internaţionale, din România.  30 de spectacole pentru copii (acum, şi pentru cei de peste un anişor), adolescenţi, pentru adulţi sau pentru întreaga familie, ne vor fermeca, cu propuneri variate, de la dans, la teatru gestual, muzical, cu obiecte etc., în perioada 14-19 mai.

Spectacolele se vor juca aproape zi-lumină, în sălile Teatrului Dramatic „Fani Tardinii”, la preţuri ale biletelor pornind de la numai 12 lei (spectacolul Teatrului Metropolis Bucureşti, din final, e cel mai scump – 50 lei), dar vor fi şi spectacole gratuite, în Grădina Publică, şi multe surprize, inclusiv scrimă pe săturate pentru copii. La conferinţa de presă de ieri, directorul festivalului şi al Teatrului „Gulliver”, actorul Eduard Şişu, ne-a anunţat că vom avea acces la arta a 30 de trupe de teatre de păpuşi şi marionete, dar şi de teatru de seară pentru publicul matur. Vor evolua trupe de peste ţări şi mări: din Portugalia, Italia, Ungaria, Rusia, Grecia, Republica Moldova, Bulgaria. Festivalul are deja „vânt bun din pupa” şi „creşte de la an la an”, puncta ieri managerul teatral: tot mai multe trupe din ţară şi din străinătate vor să vină la noi. Am observa că şi acesta este o picătură de… turism cultural. „Am avut propuneri până şi din Brazilia”, observa directorul Şişu, cu părere de rău că, în ciuda dărniciei bugetului Primăriei şi a generozităţii sponsorilor (bugetul este tot cel de anul trecut), a fost nevoie de o selecţie straşnică, pentru a plăti deplasarea celor peste 300 de artişti şi tehnicieni din ţară şi străinătate (numai Opera Comică pentru Copii - Bucureşti aduce încoace o trupă de 50 de artişti!). Au fost interesaţi să vină la Galaţi teatre şi trupe din Costa Rica, Hawaii, SUA. Probabil că va trebui să facem în anii viitor imposibilul şi să deschidem uşa de tot…

Din ţară, vin teatre cunoscute, din Capitală („Ţăndărică”, „Ion Creangă”, dar şi spectacole cu Marcel Iureş, teatre mari precum Teatrul Mic etc.), din Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Timişoara, Constanţa ori Bacău. Teatrul „Gulliver” va intra în concurs cu „De mână cu tine”, de Carmen Palcu Adam – avanpremiera acestui nou gen de spectacol, adresat copiilor de unu-trei anişori, a avut loc săptămâna trecută, iar premiera se va produce chiar în Festival!

Citit 2524 ori Ultima modificare Vineri, 11 Mai 2018 19:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.