Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou” CAPĂTUL MEMORIEI (aria Oglinzii din opera Veşniciei)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

naiv...am intrat în oglindă, demult/ – era lună nouă

şi numai tăcere, morminte şi cruci/ şi greieri şi rouă

şi-o presură-n zbor – poate ultimul zbor/ spre locuri mai calde –

şi eu întrebându-mă unde or fi/ rămas celelalte!!!

 

am stat...şi am stat năucit şi stingher/ – era lună plină

şi numai găteală de nuntă şi dor.../ şi-o tristă lumină

pe deal şi pe vale şi-n suflet şi-n gând/ şi-n visuri şi-n toate

acestea şi-acelea ce-au vrut loc de veci/ în singurătate!!!

 

un pas...doar atât am făcut înapoi/ – era lună veche,

dar nimeni să râdă, să plângă să stea/ oleacă de veghe

la capătul cestor memorii ce-au fost/ mai strâmbe, mai drepte

cu mine, cu toţi care n-au învăţat/ deloc să aştepte!!!

 

e gata...sunt gata să ies chiar acum,/ să fug din oglindă,

iar tot împrejurul să-mi sară la piept/ şi să mă cuprindă

cu frânghii tari, crude, reci, grele şi lungi.../ şi care nu-nşeală –

dar, vai, orizontul e spart, surdomut... / şi luna e goală!!!

Citit 4637 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.