
Ion Zimbru
Lucrare de control la Inefabil
Sâmbătă, 10 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sunt convins că toată lumea ştie ce a păţit vicleanul rege al Corintului, nenea Sisif, din cauză că nu şi-a ţinut gura! Barosanul barosanilor, tovarăşul Zeus, l-a pedepsit exemplar, atrăgând, astfel, atenţia asupra parabolei universale „nu te băga unde nu-ţi fierbe oala”! Tot la fel, fiecare dintre ne/muritorii vieţuitori ai cestei insignifiante planete de pământ este obligat, nolens-volens, să-şi suporte şi să-şi care şi să-şi împingă Existenţa echivalentă cu ...
Abandon (stare de zi pe unitate)
Sâmbătă, 10 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Lacrimi şi tăcere în cazarmă... lumea-ngaimă vrute şi nevrute, nici un glonte nu tresare-n puşcă... doar fanfara-nceată se aude! Trece lumea, parcă nici nu-i pasă... şi-i cuminte, parcă n-are minte... nu mai este, nici n-o să mai fie (niciodată) ce-a fost înainte! Nasturi azvârliţi pe lângă ziduri... epoleţi, marmite - într-o doară... vrafuri de cuvinte-abandonate din ce-a fost suflare militară! Mucegaiul umblă prin vestoane, goarna nu mai sună-nviorare, garnizoana-i ...
Apa în care a plâns Dumnezeu
Vineri, 09 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Nu mai trăieşte de multă vreme! Dar asta nu însemnează că-i moartă! A jurat că nu moare Niciodată, deşi ştia şi spunea că nu poate trăi toată Veşnicia! Oriunde s-ar fi aflat...(pe deal, pe vale, la nuntă, la botez, la îngropare, la moară, la gară, la biserică, în rai sau în iad)...nu-(mi) zicea decât că suportă cea mai mare şi înfricoşătoare „pedeapsă” divină, adică posibilitatea de „a nu muri”...dincolo de neputinţa de „a trăi câtu-i lumea şi Pă ...
Damnare (elegie la salcâmul strâmb)
Vineri, 09 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Hai să batem ţurca, doamnă.../ colo, după dâmb, lângă salcia pletoasă,/ la salcâmul strâmb, unde-alături stă fântâna/ şi aşteaptă-ncet, să ne dea din apăraia/ marelui secret al (de)săvârşirii noastre.../ şi să bem frumos... [asta nu-i orice fântână,/ e cu gura-n jos... asta-i o fântână rară,/ naltă până când va ajunge-n toată slava/ celor din pământ, celor care-au fost odată/ (şi mai sunt) părinţi care au sfinţit cuprinsul,/ dar n-au vrut arginţi... c ...
Hărţuială şi ameninţare de damă
Joi, 08 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Anul acesta, în 16 Iulie, fără să mă informez pe-ndelete, m-am deplasat până pe vârful Găina, la Târgul de Fete, să-mi fac rost de Vestale autohtone, că alea din Olimp şi-au luat zeii şi-au şterpelit-o să-i desfacă/vândă (pe sub mână) penalilor şi penibililor care nu mai vor pitici de grădină, însă au bani furaţi cu trailerul...şi vor să-şi planteze supraoameni în bătăturile lor de neam prost! Aşadar, dacă nu m-am informat, m-am dus degeaba! Vârful era singur, ...
A...b...c...Dar (poem şcolar cu schepsis, pentru Daria-Maria Cerneschi, straşnică cititoare de poezii)
Joi, 08 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Este...pentru că a fost şi-aşa trebuie să fie: hai să-ţi spun a...b...c...dar şi o darie, Marie! Este...pentru că a fost călimara plină-plină cu cerneală-n care-a plâns revelaţia divină! Este...pentru că au fost dări de suflet şi de samă... numai grijă pentru tot, dinspre tată, dinspre mamă! Este...pentru că au fost cei ce mângâie şi iartă: ochi de mamă-nlăcrămând numai artă pentru artă! Este...pentru că au fost scrise-n cărţi şi în caiete n ...
La început n-a fost Cuvântul
Miercuri, 07 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
La început n-a fost Cuvântul! N-a fost nici Alfa şi nici Omega! Nici Răul şi nici Binele! La început...(cu Î mare!)...a fost exact ce poate fi înainte de Început, adică exact ce-i şi după sfârşit...(cu S mare, desigur!)...Nici măcar Abstractul nu a fost, darămite Concretul! Nici măcar Nimicul! Apoi...(una câte una, unul câte unul)...au apărut Toate, a apărut Totul! A apărut Tot ce se vedea şi Tot ce nu se vedea...şi din care mai există Tot ce se vede şi Tot ce nu se ved ...
Uită-te pe fereastră! (a unsprezecea poruncă...şi un manuscris de la marea moartă)
Miercuri, 07 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Moto: "clipa îngroapă orele în sete/ şi oazele fac apă la genunchi/ poetul scrie pe nisip sonete/ cu genele în formă de triunghi!" (Iolanda Cremene)Uită-te pe fereastră...sunt la poartă... adu-mi, te rog, oleacă de apă... (oleacă de apă din marea moartă, dacă marea vie-i secată)... acuma, chiar acuma, cât mai degrabă! Uită-te pe fereastră...sunt în ogradă... am intrat aşa...mor de sete... (sunt manuscris de la marea moartă, abia se mai văd cuvintele)... numai tu mă ...
Cred că a rămas de Atunci
Marți, 06 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Acolo... unde toate casele stau şi trăiesc şi mor la marginea satului, şi unde toţi oamenii sunt din ce în ce mai puţini şi mai rari, şi unde păsările îşi fac şi îşi cară cuiburile în spinare, şi unde încă mai pulsează istoria în câteva inimi de cai, şi unde numai Ileana şi Zmeul şi Făt-frumos mai merg la Bibliotecă, şi unde nici o lacrimă parcă nu mai cade-n amintirea celor care au sfinţit cele mai frumoase şi mai blânde coclauri din Lume, şi unde toată vale ...
Năvală (natură vie... cu semantică şi papară)
Marți, 06 Septembrie 2016 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
!vino să iei... (şi tu!)... că se termină... mai am destule, însă e năvală... şi mă spăimânt că poţi rămâne fără, sub luna veche, nouă, plină, goală, sub cerul mincinos şi criminal, păzit de domnul lucifer... mătincă acest perfid lacheu dumnezeiesc (mi) l-a zvârlit cât colo pe turbincă... l-a dat afară pentru că ştia cum şi necum... deoarece... fiindcă! !mai am destule... şi-ncă mai aştept în poartă, la fântână şi în gară... poate ajungi să vezi că ...