Am treabă cu el. Importantă. Vreau să-mi dea două găuri. Dar nu poate. Cică-i  ocupat. Se duce la mort. La un mort masculin. Care s-a stins aşa, pur şi simplu, de moarte bună. N-a suferit deloc. Mai degrabă la durut viaţa. Viaţa tuturor din jur l-a durut. Că pentru ei a muncit. Şi, când să trăiască (şi el) din pensie, a dat colţul. Şi nu era plictisit. Nu se săturase de trăit, cum se spune pe la noi. Chiar se pregătea s-o ducă până la capătul celălalt, da Jupâneasa ...

Te rog să-mi dai ce mi-ai luat, Jupâne!... să-mi dai acum, că-i gata să închidă la orizont!...Sunt cel mai păcătos nemernic din strâmtoarea Carotidă!?   Ţi-am spus atunci, în primele secunde, să nu mă dai drept hrană la himere, să nu mă scoţi din trupul mamei, sfânt, atâta timp cât nimeni nu mă cere!   N-ai ascultat...şi ai şi râs, Jupâne!... apoi, ca pe un junghi m-ai dat afară, ca pe un orb m-ai îndemnat în sus, către-o lumină crudă şi amară,   dar m-am um ...

Cumpăr o cutie cu boabe vietnameze pentru papagal. Numai o cutie, că pasărea asta nu-i hulpavă ca domnul Om. Omul haleşte cu nemiluita. Cu metrul pătrat şi cu metrul cub. Cu hectarul. Mai ales Omul românesc. După ultimele statistici şi după toate observaţiile în direct, Omul românesc mănâncă mult şi trăieşte puţin. Grătaru-i obsesia lui. Şi hărmălaia. Fiindcă, iată, mă întorc din piaţă, agale, fără gânduri cuplate la cotidian. Pe spaţiul aproape verde al blocul ...

O strig adeseori... poate m-aude... o strig încet, din ce în ce mai stins... sunt poamă coaptă printre poame crude, închin cuvântul, mă declar învins! Ce rost mai are... când se face seară şi cuibul ei rămâne trist şi gol, când clopotul vecerniei pogoară vremea şi timpul marelui obol?! Când ştiu că nu-i nici vorbă de-ndurare în ceastă judecată pentru tot, când văd că orice fel de aşteptare în rugă nu dă-n mugure şi-n rod, iar semnul crucii parcă nu mai bate p� ...

Mă duc în piaţă să cumpăr seminţe pentru papagal. Nu mănâncă mult, dar nu-l pot trece cu vederea. Mai ales că, arareori, când stă şi meditează sub trandafirul japonez, îmi umple duhul şi văzduhul odăii cu triluri asiatice tămăduitoare din repertoriul său misterios. Sărmănelul tropical rătăcit prin temperat continentala şi mizerabila in/cultură europeană abia-şi mai duce zilele din cauza mârlanilor făcători de zgomot, toată ziua şi toată noaptea, fără oprire, ...

Eu ning, tu ningi, el ninge... (conjugăm plus-curat într-un verb)... masculin avem viscol în sânge, feminin substantivele fierb! Numai ea nu mai ştie să ningă... (a rămas pe-o golgotă de crengi)... troienim cu duminici şi frică pe tot mirtul pronumelor reci! Eu mor, tu mori, el moare... (uite-aşa conjugăm şi trăim)... până când oare cine ori care coase-n lacrimi arnici pe chilim! Numai ea nu mai ştie să moară... (stă aşa, foaie verde frumos)... fără timp, lăcrămăm ...

Moartea durează cât drumul până la Naştere. Stai pe genunchi în Altarul Poeziei... şi zici: Aici odihneşte Roaba lui Dumnezeu, Privighetoarea!... Iar dumneavoastră, Doamnă, să trageţi linie dreaptă din capătul celălalt, nu din celălalt capăt... cum se spune că v-ar fi spus Iubirea cealaltă, nu cealaltă Iubire cu sânge albastru şi cald! Să trageţi linie dreaptă... (O, cerc odihnindu-se!)... până în punctul Zero al dragostei noastre, unde cuvintele încolţesc, înmugur ...

Furnicile se suie pe degetele drepte, furnicile se suie pe degetele stângi... toate mi-aduc n-aminte cea mai curată vreme, când căutam cărarea, când căutam (pe brânci) o cale spre lumină, spre-acel Ceva deschis: un vârf, un sus, o rază, o frânghie, o scară... şi nu eram aproape... şi nu eram departe... mi se părea urcare-ntr-un fel de paraclis... părere că (în veacuri) nimic nu mai pogoară să ia moarte din viaţă, să ia viaţă din moarte! Furnicile se suie spre inimă, s ...

Sunt în staţia de autobuz, exact unde două străzi (Prelungirea Brăilei şi Oltului) „dau una-n alta, ca proastele”, cum adevărat şi original compară şi grongăneşte poetul Mircea Dinescu. Sunt... (aşa cred, încă)... şi aştept paralelipipedul pe roţi, numărul 9! Dinspre unde trebuie să apară, se vede nea Ion Mutelcă. Vine agale şi lămurit. Mă salută. Îi răspund. Cică se duce la Primărie să (nu) rezolve niscai probleme vechi de douăzeci de ani. Cică s-a săturat ...

Vine de-acolo!... stai în calea ei!... altfel, o pierzi!... e ultima-ncercare!... e ultima ta şansă, dar şi-a ei, de-a fi alături, până la uitare! Dacă o pierzi, vei regreta enorm, vei da indiferenţei tale samă: va să rămâi nevrednic, blestemat, momâie inutilă şi infamă!   Tu ştii că-n astă lume-i cel mai rău să nu te uite nimeni, niciodată? Nu-i bine să ratezi... ai mai ratataceastă întâlnire delicată... şi ai văzut... dar oare te-ai convins că e ostilă orice- ...