UPDATE. Gheorghe Hagi a anunțat, luni după-amiază, pe site-ul oficial al grupării Farul Constanța, că refuză, "în acest moment", propunerea de a fi noul selecționer al României. "A fost cu siguranță una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că echipa națională reprezintă visul oricărui tehnician", a spus Hagi. Potrivit presei sportive, Hagi nu vrea să riște proiectul pe care îl are cu Farul și academia sa de fotbal, pentru care nu a ...
În Galați, roamingul se poate „răsfăța” pe banii tăi
Luni, 29 Iulie 2024 14:41 | Publicat în EVENIMENT
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) îi avertizează pe utilizatorii serviciilor de telefonie mobilă că există riscul de a intra în roaming involuntar în peste 350 de localităţi din ţară, aflate în judeţele de graniţă. În judeţul Galaţi se află în această situaţie localităţile: Cavadineşti, Folteşti, Frumuşiţa, Galaţi, Măstăcani, Oancea, Scânteieşti, Suceveni, Tuluceşti, Vânători şi Vlădeşti.Roamingul involunt ...
Cel puţin doi oameni au murit şi până la 100 de persoane au fost rănite luni, în Rusia, în sudul regiunii Volgograd, când un tren de pasageri care transporta 800 de persoane s-a ciocnit cu un camion Kamaz, ceea ce a dus la deraierea a opt vagoane, relatează Reuters. Unele dintre vagoane zăceau contorsionate şi lovite lângă calea ferată, a relatat presa rusă. 324 de lucrători din serviciile de urgenţă erau implicaţi în operaţiunea de salvare, fiind solicitate, de asemenea, el ...
Granița estică a Imperiului Roman, în patrimoniul UNESCO
Luni, 29 Iulie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Limes Alutanus, graniţa estică a Imperiului Roman situată pe Olt, a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO, a anunţat, duminică, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, citat de Agerpres. "27 iulie 2024 a fost o zi istorică pentru judeţul Vâlcea! În cadrul şedinţei UNESCO desfăşurate la New Delhi, India, Limes Alutanus a fost inclus în patrimoniul mondial. Această graniţă estică a Imperiului Roman, situată pe Olt, este acum recunoscută oficial ...
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi parțial înnorat. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 36 de grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 22 de grade Celsius. Există 3 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 6 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 755 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va ajunge la 37 la sută. (Informaţii preluate din surse ...
BerbecÎn carieră, fii diplomat și încurajează cooperarea. În familie, evită conflictele.TaurExplorează profunzimile vieții tale interioare, fii atent la aspectele ce țin de spiritualitate.GemeniPoți participa la anumite evenimente sociale de pe urma cărora poți avea anumite avantaje.RacFii aventuros și explorează noi orizonturi în mai multe sfere ale vieții.LeuTimpul liber dedică-l activităților care te pun în centrul atenției și te fac fericit.FecioarăStrălucește în c ...
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziție de sculptură semnată de Florin Marin.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Majestic" a artistului australian Neluş Oană, născut în Galaţi.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Memorială "Costache Negri" (comuna Costache Negri) - Temporar închisă.Casa Rurală "Ion Avram Dunăreanu" (comuna Suhurlui) - Ex ...
1788 - Încetează din viaţă THOMAS GAINSBOROUGH (n. 1727), pictor britanic, renumit portretist şi peisagist, reprezentant al rococoului în Anglia.1847 - Nicolae Bălcescu descoperă, în Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Regale din Paris, o gravură din anul 1601 a lui Sadler reprezentându-l pe Mihai Viteazul. Este primul portret autentic al domnitorului român.1869 - Societatea Academică Română primeşte cea dintâi donaţie de documente istorice, din partea lui Vasile Alexandrescu ...
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziție de sculptură semnată de Florin Marin.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Majestic" a artistului australian Neluş Oană, născut în Galaţi.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Memorială "Costache Negri" (comuna Costache Negri) - Temporar închisă.Casa Rurală "Ion Avram Dunăreanu" (comuna Suhurlui) - Ex ...
1473 - Atestarea documentară a localităţii Zalău.1793 - Intră în vigoare, în Franţa, pentru prima oară în lume, sistemul metric.1819 - Se naşte HERMAN MELVILLE (m. 1891), scriitor american.1831 - A fost dat în folosinţă "noul" Pod al Londrei, care traversează râul Tamisa [283 m lungime, 15 m lăţime].1874 - Intră în exploatare calea ferată Iaşi - Ungheni [construită de antreprenorul român Grigore Heliad].1895 - Se naşte, la Iveşti, jud. Galaţi, I. Valerian ( ...