Mă duc în piaţă să cumpăr seminţe pentru papagal. Nu mănâncă mult, dar nu-l pot trece cu vederea. Mai ales că, arareori, când stă şi meditează sub trandafirul japonez, îmi umple duhul şi văzduhul odăii cu triluri asiatice tămăduitoare din repertoriul său misterios. Sărmănelul tropical rătăcit prin temperat continentala şi mizerabila in/cultură europeană abia-şi mai duce zilele din cauza mârlanilor făcători de zgomot, toată ziua şi toată noaptea, fără oprire, de atâția și atâția ani încoace.
I-au căzut penele din cauza vibraţiilor produse de cei cărora le trebuie multă instrucţie ca să ajungă între limitele respectului, ale bunului simţ şi ale convingerii că-i mai importantă sănătatea decât gresia şi faianţa pusă cu forţa, cu bucuria prostului câştigător de trei lei la loz în plic, după ce dă trei lei să-l cumpere. Papagalu-i foarte rezistent la atacurile cestor terorişti deci/beliţi. Chiar l-am auzit într-o după-amiază, cam pe la vecernie, când îi compătimea indirect, prin mine, pe iluştrii noştri vandali din totdeauna: „Bădie Ioane, nene Zimbrule, nu mai fi aşa de supărat pe dumnealor! Te rog să mă crezi, n-are rost să te consumi atâta!
Ei, nenorociţii, ar vrea să facă şi altceva, dar nu se pricep! Neam de neamul lor nu ştie altceva decât să şurubărească, să bată, să sfărâme, să bortelească, să huruie, să bocănească! Măgădăii n-au citit nici măcar despre Păcală şi despre Prostia omenească! Sigur că ar vrea, mărunţeii, să înţeleagă pilda cu Drobul de sare, dar nu ştiu să citească! Ce pretenţii să ai şi ce să ceri de la nişte laici săriţi de pe fix, care buchirisesc numai tabloide de prost gust? Care nu ştiu decât şeptic şi macaua?”... Ce papagal cumsecade! Ce inimă de pasăre măiastră!
În drum spre piaţă, trec prin poarta lui moş Ion Mutelcă. E prezent. E la datorie. E mai ceva ca un cameraman. Salutul lui mă determină să-i uit pe cei care-mi strică zilele şi nopţile. Prin dreptul nostru, cu boxe/ difuzoare reglate la o mie şi unu de decibeli, circulă un imbecil/ cocalar cu limuzină. Și urlă manele. Și hiphapuri. Și circulă mereu. Face ture, adică. Să se dea mare, adică. Nici n-apuc să-l întreb pe nea Ion ce părere are, că-mi şi zice adevăr: „Bade Zimbrule, e jale! Şi-i trist! Pâine şi circ! Astea două-s baza demagogiei şi a ticăloşiei generale! Nişte bolnavi la cap. Cică se ”distrează”. Cică-s democrați, chipurile. De fapt, sunt niște oameni „oameni” cu lipsă malignă de calciu şi orizont! Ce-ar fi să fie ei puşi la stălpul infamiei? Dumnezeule, dacă mai eşti prin zonă, dă-le oleacă de minte cestor cicisbei!”... ATÂT!
