Nadine, studentă la Psihologie în America

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 12:00 | Publicat în DIASPORA
„Când am intrat la aproape 40 de ani în clasa a IX-a la liceu, cu jumătate de suflet știam că voi deveni studentă la o universitate în America și cu cealaltă mă întrebam dacă voi putea termina liceul și dacă voi lua bacul. Dintotdeauna am știut, chiar de la 6 ani când m-a băgat bunica la casa de copii, că tot ceea ce-mi doresc se va îndeplini. Și azi, la 46 de ani, am visuri mărețe. Ridicol de mărețe pentru unii, însă măsura corectă pentru sufletul meu”, mărturis ...

Se anunţă ninsori puternice la Galaţi, în weekend

Vineri, 24 Noiembrie 2023 12:33 | Publicat în EVENIMENT
Un ciclon mediteraneean va afecta o mare parte din sud-estul României, în acest weekend, iar meteorologii anunță ninsori puternice, inclusiv în zona Galaţiului. La început, va ploua puternic în sudul şi sud-estul țării, dar precipitaţiile se vor transforma treptat în ninsori, în special în Dobrogea şi în sudul și centrul Moldovei. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ploile se vor transforma, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, în lapoviță ș ...

Cîțu ar putea pleca la Întorsătura Bulăului

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Klaus și Carmen, în fața icoanei făcătoare de minuni de sezon:- Doamne, fă, Doamne, o minune!- Și pentru mine una!- Deci, Doamne, te rog, în total 3!- Care trei, că-s două?!- Ei, lasă, dragă Carmen, că io m-am rugat și ieri. Îmi e dator cu încă una.- Aha, deci iartă-mă, Doamne, pentru că m-am pripit, smintindu-mi aproapele, că n-am știut de faza asta! Recunosc, nu știu, dar nici mâna pe prognoză nu vreau săpun! Pardon, să pun!Cred că cineva își exersează ironia pe ...

Coridor din copaci pentru salvarea koala

Vineri, 24 Noiembrie 2023 15:12 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Membrii unor grupuri de conservare a faunei din Australia au plantat coridoare cu copaci pentru a salva koala, marsupialul pe cale de dispariție"Coridoarele noastre încearcă de fapt să-i îndepărteze de oameni, de mașini, de câini. Se pot deplasa în siguranță prin peisaj și nu trebuie să ne suporte pe noi, oamenii", a spus Linda Sparrow, președintele Bangalow Koalas, potrivit Reuters. Se preconizează că marsupialul koala va dispărea în New South Wales până în 2050, după ce a ...
România face mult prea puțin pentru o categorie aflată, din păcate, în creștere: copiii cu dizabilități.Deputatul liberal, prof. Onut ATANASIU, a transformat simpla preocupare pentru aceasta categorie defavorizată, în proiecte de lege care să înlăture barierele sociale dintre copii.Conform Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, anul trecut erau în evidenţă peste 80.000 copii cu dizabilităţi. De la an la an, numărul lor crește, în 2022 fiind c ...

Cum se alege corect o lampă pentru unghii?

Luni, 27 Noiembrie 2023 01:00 | Publicat în SFATURI
Lampa pentru unghii este un produs indispensabil în manichiura cu gel sau cu ojă semi-permanentă, iar aceasta trebuie să fie de calitate pentru a asigura uscarea uniformă a gelului. Dar,  nu doar calitatea este un criteriu în selecția lămpii potrivite și de aceea, în cele ce urmează, vom prezenta cele mai importante detalii de care să ții cont atunci când îți cumperi un astfel de produs. Tipul de gel utilizat în lampă Înainte de achiziționa o lampă unghii este important ...
În procesul de amenajare a bucătăriei tale, alegerea scaunelor potrivite este esențială pentru confortul și estetica generală a spațiului. Cu toate că există numeroase criterii de luat în considerare, unul dintre cele mai importante, dar adesea trecut cu vederea, este înălțimea spătarului. Află de ce acest criteriu „secret” este esențial pentru o alegere perfectă, atunci când vine vorba de scaunele de bucătărie. Criterii de bază Atunci când alegi scaune pentru bucăt ...

De ce sunt populare mașinile midrange în România

Vineri, 24 Noiembrie 2023 09:37 | Publicat în SFATURI
Știi ce este o mașină midrange? Aceasta este definită drept mașina situată într-un segment de piață între modelele de bază și cele de lux. Astfel, în ultimii ani a câștigat tot mai multă popularitate datorită unui echilibru excelent între preț și caracteristici. O astfel de mașină oferă adesea o îmbinare perfectă de performanțe, tehnologie și confort la un preț accesibil. Spre exemplu, mașinile midrange aduc cu sine tehnologii avansate care, în trecut, erau prezent ...

Am să mă dau jos şi am să mă duc să-l văd (II)

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Şi, dacă n-are flit la ea, n-are cu ce să mă dea, nu? Dar dacă, cine ştie, îmi dă papucii? Dacă mă trage pe dreapta? Dacă mă trage pe sfoară? Dar dacă mă duce cu zăhărelul, cu preşul, cu...!... Sigur că da! o întreb aşa, subtil şi de sanchi, dacă are în geantă substantivele de mai sus, şi-mi răspunde la fel de criptic, surâzând nonşalant: "eu nu umblu cu de-alde astea, dulcele meu companion! eu sunt campioană la sinceritate! eu niciodată nu mă joc de-a sufletele ...

EU și MĂTRĂGUNA (despre viteză şi alte baliverne universale)

Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) și eu, şi mătrăguna, mulţi ani şi ani/luminăam mers fără oprire, şi n-am ajuns nici cândacolo, cică, unde păcatul nu e vinăşi unde nu-i nici mâine, nici ieri şi nici curând (!)(!) și eu, şi mătrăguna, cu-asemenea viteză,nu am ajuns nici unde şi n-am ajuns nici cum -cum, când şi unde oare va fi s-avem adresă,dacă pe calea asta nu merge nici un drum (?)(!) ci poate sunt, dar unde-s? că nu-s în chipuireori nu ...