Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România anunță trecerea la cele veșnice, în ziua de 10 ianuarie 2026, a pictoriței Aurelia Tudorache, membră marcantă a acestei organizații, artistă cu rădăcini gălățene și cu contribuții deosebite la dezvoltarea artei plastice românești.
Pictorița s-a născut pe 22 decembrie 1953, în orașul Tecuci. A absolvit Liceul de Artă din Ploieşti şi Institutul de Arte Plastice din Iaşi, promoţia 1976. A fost membră a UAPR din 1990. A fost, până la pensionare, profesoară de Educaţie Plastică în învăţământul preuniversitar din Buzău.
Și-a organizat expoziții personale la Suceava, Bucureşti, Buzău și Galaţi, a participat la numeroase expoziții de grup și colective cu caracter național și internațional, în țară și la Chișinău, Bruxelles și Roma, ca și la tabere de creaţie la Cluj-Napoca, Botoşani, Nehoiu, Breaza și Plopeni. A fost distinsă cu Premiul pentru pictură la Bienala Artelor „Ion Andreescu”, ediţia a IV-a, Buzău (2004). Are lucrări în muzee şi colecţii particulare din România, Anglia, Belgia, Elveţia, Franţa și Grecia. Numele său figurează în monumentalele volume ale criticului Valentin Ciucă, „Un secol de arte frumoase în Moldova” și „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010”, în „Dicționarul artiștilor plastici gălățeni” al subsemnatului, în catalogul-album de artă „Filiala UAPR Buzău / 50”.
Tablourile Aureliei Tudorache se impun de la primul contact prin unitatea viziunii, prin modul organic în care pictoriţa a dezvoltat de-a lungul anilor motive generoase, inspirate din arhitectura lăcaşurilor sfinte, din iconografia religioasă, ajungând la plăsmuiri imagistice cu o înaltă încărcătură filosofică şi morală. Pictura ei constituie un elogiu adus spiritului constructiv al omului, capacităţii sale de a ctitori, de a zidi sub semnul durabilului. Rostirea plastică a Aureliei Tudorache este una simbolică, metaforică. În formele şi culorile din tablourile sale se ascund tâlcuri ce pot vorbi despre condiţia existenţială a omului, de forţa acestuia de a ajunge la esenţă printr-un profund proces de analiză şi sinteză. Trimiterile culturale ale Aureliei Tudorache sunt foarte evidente, sacrul trăieşte în pânzele sale într-o simbolistică ce nu reprezintă o noutate în pictura românească, dar care este îmbrăcată de artistă într-o haină ce-i este proprie. Imaginile sale închipuie structuri morfologice generate de elemente arhitecturale ca poarta, fereastra, ocniţa, absida, tronul, uşile împărăteşti, bolta, inscripţiile, care sunt de fapt metafore ale zidirii, edificării, construcţiei, simboluri ale jertfei, sacrificiului, ale deschiderilor spre necunoscut, ale comunicării cu lumea din jur şi cu cei care s-au perindat pe acest pământ, ale ascensiunii, armoniei şi echilibrului, ale neuitării trecerii omului prin această lume.
Prin încetarea din viață a pictoriței Aurelia Tudorache, cultura și arta românească suferă o importantă pierdere. Dumnezeu să-o ierte și să-i dea odihnă veșnică în Împărăția Sa!
