Eşti o mincinoasă mută, surdă, proastă -
mă nenoroceşte mutra ta sticlită,
nu mai scap de tine, parcă stai la pândă,
eşti o astringentă, eşti o aguridă!
Eşti tulburătoare, mă apucă plânsul -
când mă uit la tine văd ce-am fost odată
şi mi-arăţi că-s altul, zi de zi, că nu se
poate-ntoarce timpul, să (nu) se mai vadă!
Şi te dai concavă, şi te dai convexă,
şi dai rotundă, şi te dai pătrată -
eşti o re/vizoare şi-o retro/vizoare,
mi-aminteşti (întruna) despre altă/dată!
Uite-aşa te-aş sparge... dar mi-i tare frică:
eşti la fel în toate cioburile tale
şi în fiecare-mi văd apropierea
de întemeiere-n rosturi sepulcrale!
Aşadar, perfido, chioampo, preacurato,
chiar nu te mai sufăr, nu te mai pot crede:
te condamn, OGLINDO, la singurătate -
şi te pun CU FAȚA NUMAI LA PERETE!
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Repezeală de Ocară (către doamna O) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
Mai multe din această categorie:
