Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Fuga din Infern (pentru doamna Mioara Goia - Respect!)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Simt profunzimea somnului în zbor,
dar va să vină, pe ne/aşteptate,
oprirea naltă, pentru odinire,
să mă trezească la realitate!
Simt stare-ntr-un târcol apropiat
de ceastă heruvimică zburare
printre visarea celor duşi acolo
şi-a celor înc-aici... şi-n contra/stare!
Şi dorm, şi zbor... şi nimenea nu cere
răgaz pentru trezire şi-nviere!
Dar golul greu din suflet şi din gând,
şi destrămarea din morfologie
îmi spun că-ntr-o clipită următoare
realitatea nu mai întârzie!
Îmi spun că-ntr-un acum imediat
se duce visul, golul mi se împle
cu timpul şi cu spaţiul pentru cele
ce nu mai au niciunde să se întâmple!
Simt stare-n aripi, ca pe-o răzvrătire, 
şi naltu-mi dă răgaz de odinire!

Citit 3111 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.