„Voievodul țiganilor”, un spectacol cu un imens succes la public

„Voievodul țiganilor”, un spectacol cu un imens succes la public
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 18,30, soliștii, orchestra, corul și baletul Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" vă invită la reprezentația operetei "Voievodul țiganilor", compusă de Johann Strauss-fiul. Premiera lucrării a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, în anul 1885, iar pe scena Liricului gălățean povestea exotică a prins contur, pentru prima dată, în 1959. Deși conflictele au rezolvări naive, artificiale, incredibile, greu de acceptat de publicul contemporan, fiecare reprezentație a acestei lucrări, pe întregul mapamond, a avut de-a lungul timpului un succes răsunător, datorită emoțiilor transmise de interpreți spectatorilor. Libretul scris de Ignaz Schnitzer, după un roman al scriitorului maghiar Mór Jókai, este bazat pe intrigi, iubire, război și pe întoarcerea victorioasă de la luptă, și aduce note de exotism și de romantism intens.

"În distribuția operetei, îi veți putea urmări pe soliștii: Florin Bobei - debut (Barinkay), Andreea Bucur (Saffi), Silvia-Alice Niță (Cipra), Tudorel State (Maxim Zsupan), Valeria Drăguș - debut (Arsena), Constantin Lupu (Contele Carnero), Lăcrămioara Crihană (Mirabella), Costel Donose (Ottokar), Alin Munteanu - debut (Contele Homonay), Ovidiu Ghioc (Pally), Sebastian Băncilă (Mihalis), Elvis Butunoi (Ioji) și Marian Neculcia (Istvan), sub conducerea dirijorală a maestrului Eugen-Dan Drăgoi. Regia este realizată de Octavian Jighirgiu, scenografia de Daniel Divrician și coregrafia de Gabriela Gegea", anunță Teatrul "Nae Leonard", într-un comunicat de presă.

Prețul unui bilet este  de 32,4 lei.

Citit 3093 ori Ultima modificare Vineri, 09 Decembrie 2022 14:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.