Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Motto:
„va trebui să-mi strici şi somnul morţii/ cum somnul vieţii mi-ai stricat –
lega-ţi-aş eu de gât talanga lunii/ cum de talanga poeziei sunt legat!”
IOANID ROMANESCU
(!) te rog să nu spui Nimănui! – Lumina stă la umbra lui
şi te pândeşte cum te culci/ sub frunze singure şi dulci,
şi te ascultă cum visezi/ că umbli, noaptea, prin livezi,
şi-l rogi pe mirele gutui:/ te rog să nu spui nimănui
că m-ai văzut cum dorm încet/ sub ramul tău, şi cum regret
că tu nu dormi deloc... şi-mi spui/ că trebuie să faci gutui,
că trebuie să stai înalt,/ să-mi ţii de umbră şi de cald –
dacă mi-i somn, să dorm adânc,/ dacă mi-i foame, să mănânc(!)
(!) și să nu spui că ai văzut/ din visul meu nepriceput
cum cad gutuile pe jos,/ şi cum s-apleacă Făt-Frumos
şi îmi adună şi îmi dă/ pe când tu plângi – ă! hă! hă! hă! –
cum licuricii se aprind/ şi ard pe trupul meu murind
de-atâta rod şi-atâta dor.../ cum sar scântei din lampa lor,
cum greierii se duc la deal/ pe trupul meu ex/temporal (!)
(!) stă umbra la Lumina lui/ – el, Trandafirul Nimănui! –
şi te priveşte cum cobori/ printre lumeşti, din somn, din nori,
şi cum te ştergi la ochi, de vis,/ şi strigi: intraţi... este deschis (!)
