Când lacrimile mamei se ridică la cer (dacă paradox nu e, nimic nu e!)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este foarte limpede: totul e tulbure

şi toate sunt cuprinse de ceaţă...

Desigur, e o minciună paradoxală

când mă trezesc viu, dimineaţă!

Desigur, când ajung viu, seara,

încep a scrâşni un paradox mincinos:

e clar, nu am să pot afla niciodată

de ce umblă negura numai pe jos!

Pe sus, totul pare ca lacrima

dăruită de mama, în vremuri grele...

Prin lacrima ei am văzut unde-s

paradoxurile tale, paradoxurile mele!

Paradoxal, pot a-ţi spune:

nimic nu-i mai clar ca o dimineaţă,

când lacrimile mamei se ridică la cer...

şi iar vine seară, şi iar vine ceaţă!

Citit 8635 ori Ultima modificare Joi, 17 Octombrie 2013 14:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.