SOLUȚII la îndemână pentru curăţarea obiectelor

SOLUȚII la îndemână pentru curăţarea obiectelor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În casa fiecărei gospodine există soluţii ieftine care pot curăţa cu uşurinţă obiectele din metal, marmură, fildeş sau argint. Spre exemplu, vasele, tacâmurile sau ornamentele din argint se curăţă bine şi rapid dacă sunt scufundate în oţet cald. După aproximativ 15 minute, argintăria se clăteşte şi se şterge.

Argintăria se curăţă excelent şi prin scufundarea obiectelor în apă puţin sărată, în care s-au fiert cartofi sau spanac.

Obiectele decorative din argint se pot curăţa cu o perie şi pastă de dinţi, cu puţin praf de cretă umezit în oţet sau cu bicarbonat de sodiu amestecat cu apă.

Obiectele din os sau fildeş se păstrează albe dacă vor fi unse cu lapte dulce şi rece, cu ajutorul unei pensule. Petele de rugină de pe tacâmuri se pot curăţa prin frecare cu o jumătate de ceapă.

Totodată, vasele pe care s-a prins mâncarea se curăţă astfel: punem în ele apă rece şi două linguri de sare, apoi sunt puse la foc şi lăsate să clocotească. După aceea, se pot freca cu un burete de vase.

Citit 3197 ori Ultima modificare Duminică, 07 Februarie 2016 15:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.