Teodora Miron

Teodora Miron

Vor dispărea cupoanele de pensie

Luni, 02 Septembrie 2019 21:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că există, în cadrul instituţiei pe care o conduce, o discuţie care vizează eliminarea cupoanelor de pensie, însă măsura va fi adoptată treptat, după ce va fi pus la punct sistemul informatic şi după ce va fi găsită o soluţie pentru a elimina birocraţia. Potrivit lui Budăi, „cu siguranţă vom ajunge să eliminăm aceste cupoane în timp. Încă sunt oameni în vârstă, de la ţară, care vor acest cupon”. ...

OUG pentru prelungirea termenului înscrierii pentru votul în Diaspora

Luni, 02 Septembrie 2019 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Constantin Buică a anunţat că aşteaptă avizele şi semnăturile pentru promovarea unei ordonanţe de urgenţă care să prelungească termenul înscrierii românilor pentru votul în străinătate de la 11 septembrie la 15 septembrie. „Termen-limită de înregistrare este 11 septembrie şi avem la acest moment, aşteptăm toate avizele, toate semnăturile, astfel încât să promovăm o ordonanţă de urgenţă care să clarifice un ...

Comisia Europeană a aprobat finanţarea podului de la Brăila

Luni, 02 Septembrie 2019 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
România primeşte fonduri nerambursabile pentru podul suspendat Brăila - Tulcea şi pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare din Cluj şi Sălaj. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că vineri au fost alocate fonduri europene pentru podul de la Brăila şi pentru extinderea reţelei de apă Cluj-Sălaj, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). „Pe POIM a fost dată alocarea bugetară din fonduri europene pentru podul de la Brăila-Tulcea şi pentru un alt proiec ...

CAZUL CARACAL | Oasele din butoi aparţin Alexandrei Măceşanu

Luni, 02 Septembrie 2019 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Raportul Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” arată, cu probabilitate de 99,93 la sută, că oasele găsite în butoiul din curtea casei lui Gheorghe Dincă din Caracal aparţin Alexandrei Măceşanu. DIICOT a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul de expertiză medico-legală prin examen ADN – expertiză genetică judiciară – în ceea ce ...

Cu 3.000 de dolari îţi cumperi un permis irakian

Marți, 03 Septembrie 2019 05:00 | Publicat în JURIDIC
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit pe E 87, în dreptul Portului Bazinul Nou, un autoturism marca Hyundai Sonata, înmatriculat în România. Autoturismul era condus de cetăţeanul irakian T.H., în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza municipiului Bucureşti. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat  un permis de conducere cu însemnel ...

Două anexe s-au făcut scrum la Cişmele

Luni, 02 Septembrie 2019 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Intervenţie de urgenţă a pompierilor gălăţeni, luni, în localitatea Cişmele, comuna Smârdan. Alarma a fost dată la Numărul Unic de Urgenţă 112, pompierii fiind anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu la un saivan din localitatea Cişmele. O autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Secţia de Pompieri Galaţi s-a deplasat la locul indicat. Ajunşi la faţa locului, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta la două anexe gospodăreşti, existând şi pericolul ...

La capătul de linie al Transurb din Micro 19 - aglomeraţie, mizerie şi multă nepăsare. REPORTAJ

Luni, 02 Septembrie 2019 08:00 | Publicat în REPORTAJ
Vacarm, aglomeraţie, manele, trotuare ciuruite, autobuze vechi, feţe triste, aceasta a fost atmosfera pestriţă cu care ne-a întâmpinat, în urmă cu un an, capătul de linie al Transurb din Micro 19. De data aceasta, la întâlnirea cu cititorii, au lipsit manelele. Restul…. după cum am scris mai sus. Aglomeraţia era la locul ei, maşinile parcate care după cum au putut pe trotuarele ciuruite şi autobuzele vechi care se chinuie, în continuare, din cauza spaţiului prea mic, să intr ...

Amenzi, permise suspendate şi dosare penale

Luni, 02 Septembrie 2019 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, zeci de poliţişti au ieşit pe străzile din oraş în cadrul unei acţiuni care a vizat reducerea numărului de accidente rutiere, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, dar şi combaterea fenomenului infracţional. „I.P J. Galaţi a desfăşurat o acţiune, în sistem integrat, un vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, a prevenirii şi combaterii faptelor ilegale, generatoare de accidente rutiere, precum şi în scopul diminuăr ...

Parcul şahiştilor din Micro 19, mărul discordiei între locatari

Luni, 02 Septembrie 2019 00:02 | Publicat în REPORTAJ
Parcurile pentru şahişti sunt locurile de atracţie pentru mulţi dintre pensionarii oraşului. Aşa este şi în Micro 19, unde, în spaţiul cuprins între Aleea Comerţului şi Colegiul Economic „V. Madgearu”, există un astfel de loc, cu mese şi băncuţe de ciment. De la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu în noapte, locul este plin de oameni. Mulţi dintre ei vin aici pentru a a-şi umple timpul, alături de prieteni, la o tablă, un remmy sau un şah. Totul pare a ...

Toamna a venit cu temperaturi de vară. Cum va fi vremea, luni, la Galați

Duminică, 01 Septembrie 2019 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii anunţă vreme frumoasă pentru primele zile de toamnă, în unele zone din ţară fiind aşteptate temperaturi de până la 36 de grade. Chiar dacă, spre mijlocul săptămânii viitoare, valorile vor începe să scadă uşor, vremea va fi în continuare caldă. Totodată, pentru intervalul 5-8 septembrie, meteorologii anunţă vreme uşor mai caldă decât în mod normal la această dată, mai ales în regiunile sudice. Local şi temporar, vor fi manifestări specifice instabilit ...
Pagina 168 din 761