Anca Melinte

Anca Melinte

Dan Nica - nimic despre leafa de ministru

Miercuri, 06 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Deputatul PSD Dan Nica a părăsit Guvernul Boc I fără modificări spectaculoase ale declaraţiei de avere * În comparaţie cu documentul depus în iunie 2009 de vicepremierul şi ministrul de Interne Dan Nica, declaraţia de avere scrisă la eliberarea din funcţie, în octombrie, pare completată în grabă. Sare în ochi faptul că fostul ministru s-a inspirat atât de mult din declaraţia anterioară, încât, iniţial, a trecut în dreptul datei luna iunie (06) şi ulterior a modificat ...

Subvenţiile pentru partide, mai mici decât donaţiile din campania prezidenţială

Miercuri, 06 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, nu mai puţin de 6.970.494,45 de lei – o sumă frumuşică – au constituit subvenţia de la bugetul de stat pe care, în 2009, primul an de criză, au primit-o partidele politice parlamentare. Potrivit legii partidelor, formaţiunile politice intrate în Parlament primesc lunar câte o sumă de la bugetul de stat, necesară funcţionării. Suma acordată fiecărui partid se calculează în funcţie de numărul de voturi obţinute în alegerile pa ...

O şansă pentru familia Pintilie

Marți, 05 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
„Alcool, familie destrămată, copii turnaţi pe bandă rulantă, condiţii mizere, foame, alcool, noroi, boli, inconştienţă, nepăsare şi din nou alcool. Soţii Pintilie, Mihai (49 de ani) şi Mariana (34 de ani), au împreună 6 copii. Mariana s-a săturat într-o zi şi a fugit în lume, luând cu ea pe cel mai mic dintre copii, o fetiţă care are acum doi ani şi jumătate. Nimeni nu ştie unde e. L-a lăsat pe Mihai cu cinci copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani”, relata, ...

Un zvon sumbru, de la o secretizare absurdă

Luni, 04 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Secretomania absurdă cu care social-democraţii au gestionat problemele de sănătate ale primarului Dumitru Nicolae (FOTO) a generat bârfe care mai de care mai sumbre, culminând chiar cu zvonul fals că edilul-şef ar fi murit. Contactat telefonic într-o conferinţă de presă, primarul a spus că se află la odihnă în Vâlcea, când deja se ştia că este în spital la Târgu Mureş. “Celor care umblă cu zvonuri le doresc să păţească la fel”, le-a urat Nicolae zvonerilor.„Ora ...

Gafele anului 2009

Luni, 04 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Palmierii ar putea fi „preschimbaţi” în fântâni arteziene * Parlamentarii s-au bătut în promisiuni că vor fi salvamarii Combinatului * Bariera lui Răzvan Avram se minunează de ea însăşi * Hala Agroalimentară din Ţiglina I a fost inaugurată şi închisă * Faleza Inferioară s-a tot închis traficului în weekend * Drumul de Centură - blocat în secret * Mediatizarea lucrărilor ISPA * Se opreşte apa! Ha, v-am păcălit! * Sunt doar câteva dintre gafele care ne-au marcat a ...

Desecretizarea a rămas ca-n gară

Luni, 04 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La finele sesiunii parlamentare din vară, brusc, pe aleşi i-a lovit grija faţă de combinatul siderurgic. După lungi discuţii cu sindicaliştii care le-au cerut sprijinul, iată-i pe aleşi în postura de salvamari ai siderurgiei.Unul zice, alţii fac, restul (nu) votează„Am vrea să solicităm înfiinţarea unei comisii parlamentare care să aibă acces la contractul de privatizare a Combinatului şi să verifice dacă toate condiţiile prevăzute au fost respectate”, a anunţat deput ...

Se închide sau nu se închide?

Luni, 04 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Faleza Superioară a stat mai bine de jumătate de an cu sufletul la gură: mă închide sau nu mă închide?! * Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco şi consilierii Picu Apostol Roman (PC) şi Mihai Manoliu (PNL) au propus închiderea traficului rutier între Ivas şi Elice (pe o lungime de 2,5 km), în fiecare weekend de vară, pentru promenada pietonilor, dar şi a pasionaţilor de ciclism şi role. Studiile au dovedit şi că măsura ar  aduce prejudicii minore circulaţiei auto. Tema a fost ...

La umbra tânărului palmier

Luni, 04 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* „Ne mai lipsesc maimuţele”, au comentat gălăţenii * De Paşte, şoc! Opt palmieri au „răsărit” pe „Wall Street-ul” gălăţean, strada Brăilei, pe scuarul din zona băncilor. Cumpăraţi cu 20 de milioane (de lei vechi) bucata, în condiţiile în care pe internet se vindeau la un sfert din acest preţ! Ex-Dracula Agathon ar fi fost cu siguranţă mândru de directorul Administraţiei Domeniului Public, Eduard Grosu.După ce ne-am pricopsit cu exoticii palmieri, anul acesta ...

O inaugurare, nu o deschidere!

Luni, 04 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Tăierea panglicii inaugurale a halei de produse agroalimentare din Ţiglina I a fost un eveniment de marcă pentru toată crema politicii gălăţene: primarul Dumitru Nicolae, preşedintele CJ Eugen Chebac, prefectul Claudiu Brânzan, eurodeputata Adriana Ţicău, deputatul Florin Pâslaru, city-managerul Florin Popa, care s-au bulucit nu alta să taie panglica. Inaugurarea, nu deschiderea!, s-a petrecut în ultima zi de campanie electorală a europarlamentarlor. Logica administraţiei locale ...

Bariera lui Avram

Luni, 04 Ianuarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Minunându-se parcă de ea însăşi, bariera din faţa Centrului Cultural „Dunărea de Jos” a înţepenit de jumătate de an în poziţie verticală, ca un semn al perpetuei exclamări. Obstacolul în calea maşinilor este amplasat chiar lângă peretele-televizor. Directorul Centrului Cultural, consilierul local PC  Răzvan Avram, a spus că a luat decizia montării acestei bariere pentru reglementarea parcării în zonă. Care, apropo e o parcare publică, amenajată de Primărie, cu ban ...