Trei fete şi un băiat prăşesc de sfârâie pământul zbicit, dar destul de umed sub crustă. Băiatul prăşeşte mai încet şi mai stângaci, că-i mărunţel. Însă fetele sunt harnice, trebuie să fie harnice. Fiindcă, altfel, iau chelfăneală şi muştruluială, iau pasul şi lovitura de la bunica Maria, mama lor văduvă şi demnă până la sfârşit. Nu prăşesc alandala. Măsoară, din ochi, câte o postaţă, o duc până la capătul stabilit...şi tot aşa. Deoarece ţărâna ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Motto:"de plânsul cui ajung cariatide?!/ pe ţeava puştii gloanţele se sting,  iar în cutii poştale ruginite/ perfect se surpă ultimul paing"                                                                            (Iolanda Cremene) (!) în colţul cu paingi, singurătateas-a sinucis prin spânzurare –nici măcar singurătate nu mai am, nu mai are (! ...

Nu ştie exact când, însă crede că se apropie. Îi simte răsuflarea pe dealul din stânga şi pe valea din dreapta. Poate să pună rămăşag şi să jure că-i vede conturul prin rochia subţire, venind dinspre nord sau dinspre sud, venind de dincolo ori de dincoace. Mă uit la el. Mă uit fără să vreau să-i sugerez că mă uit. Şi fără să-l tulbur din această meditaţie specifică oamenilor simpli, descălecători de curăţenie şi frumuseţe. Umblă încet şi convins pe diame ...

Bătrânul Gheorghe nu mai zice nimic. Mişcarea invizibilă a ogrăzii (ce sumă infinită de locuri fixe!) parcă nu-l mai interesează, parcă nu-i mai cotropeşte monastirile albastre ale ochilor săi (două Voroneţe trimise pe pământ să zămislească şi să sfinţească oleacă de pământ şi foarte multă şi fără de oprire poezie moldavă!). Bătrânul Gheorghe tace. Vorbelor sale parcă li-i frig, parcă vor să rămână mai multă vreme la căldură, acolo, în sufletul lui dem ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) sunt chiar în capăt şi aştept/ să-nceapă încă o sosirecu ochiul stâng în ochiul drept,/ pe-o rază lungă şi subţire,cu ochiul drept în ochiul stâng,/ pe-o rază sfântă şi-nţeleaptă,c-un ochi înalt şi-un ochi adânc,/ din viaţă stângă-n viaţă dreaptă,din când în când, să afle ce-i/ unde nimicul stă-n mişcare,din plâns în plâns, să-l strângă cei/ pe care timpul nu-i mai doare (!) (!) sunt chi ...

Mă îndrăgostesc de ea. Nebuneşte mă îndrăgostesc. Romantic mă îndrăgostesc. Fără să-mi dau seama că poate fi aiurea. Fără să văd pustiul din spatele acestei idile fulgerătoare. Chiar fără să-mi pese că am să am de suferit. Pentru că nu oricine şi nu oricând este în stare să-ți toarne în suflet atâta tandreţe, deşi îl aşteaptă o cruntă dezamăgire. Şi, la urma urmei, ce dacă îmi asum acest deşert? Ce dacă există şi posibilitatea pierderii? Doar, vorba ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii cvasibulevardiere rămase tablou” (!) aici nu-i "acolo", aici nu-i "atunci",aici cuvioşii mănâncă porunci,pe frunte-s păduchi şi pe capră-s mojici,balanţa-i de sanchi, ştiutu-i la ghici (!)(!) și trupuri şi suflete-s prinse-n mezat,şi se dă ce nu e şi se ia ce nu-i dataici descântarea-i bolnavă de gâlci,şi mintea şi noima-s pe roată de bâlci (!)(!) aici – peste tot, până şi prin gunoi –se plodesc şi se scurg judecăţi de ...

Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” (!) când viaţa-i odihna cea repede-a morţii şi moartea-i cea umbră eternă a vieţii, ce taină mai caut prin spatele porţii? ce sper să mai aflu-n desimile ceţei? ce preţ să mai pun pe sfârşit, pe nirvană, când veci şi real este golul din cană (?) (!) bat cer şi pământ – oare cine deschide când zei şi apostoli îmi scurmă prin blide, când sfinţi diplomaţi îmi înfulecă grâul şi visului meu îi pro/pun prea ...

Mi s-a vorbit foarte mult despre ea. Unii chiar mi-au descris-o cu lux de amănunte, fără să le cer, fără să aibă vreo obligaţie, deşi stimabilii nu prea ştiau şi nici nu au învăţat cu ce se mănâncă această doamnă prezentă la începuturi, când "a fost Cuvântul"...apoi, din ce în ce mai rară, dacă nu pe cale de dispariţie. Alţii, urlând din toate măruntaiele anatomiei lor inutile, mi-au spus ce suprafaţă are, cât de înaltă-i, cât de lungă-i, cine-i duce dorul � ...

De atâta frecuş, în loc să se subţieze, pielea de pe tălpi se îngroaşă, se întăreşte, se face ca pingelele de la pantofii lui tata, pantofi pe care i-a purtat de vreo trei-patru ori în toată viaţa! Cică să-i aibă de buni, de sărbătoare, de ocazii rare, de mofturi, de moarte! Ce frumos bate câmpii, tata! ce frumos mă cheamă, seara, mama, cam la câţiva paşi distanţă de rugăciunea somnului uşor, să mă spele pe picioare, în balia veche, şi mare, şi celebră, din t ...