Moto: "au fost odată patru camere prin care/ curgeau furtuni şi poezii devastatoare/ acuma-s goale şi au geamurile sparte/ miroase-a gratis fără rost miroase-a moarte" (Iolanda Cremene) !cică nu mai sună, cică nu mai poate, cică nu mai ştie doamna cumsecade! !doamna cumsecade cică nu mai sună, n-are cine-o-ntoarce, stă ca o nebună, şi se micşorează... şi coboară-n sine... doamnă oarecare... doamnă oarecine! !doamna cumsecade cică nu mai ştie calea spre izbândă, drumul s ...

Da, aşa am zis: lângă Marele Trandafir Sălbatic stă Marele Rug! Marele Mur, cum îl respectă oamenii de dincoace şi de dincolo de hotar! Şi cum să nu-l respecte când toţi se hodinesc la umbra-i uriaşă, mai ales în vreme de-nflorire şi de arşiţă, când toţi mănâncă fructele-i ademenitoare printre spinii apărători, cum scrie Învăţătorul Ioanid? Da, se hodinesc şi visează cu mare frică de balaurul care, cică, îşi are sălaş în adâncurile tenebroase ale Marelui R ...

Mâine, la plecare, dac-o fi să vină, am să-i spun adio dintr-o violină...! câtă aşteptare!... parcă mult prea multă! parcă mult prea lungă!... oare mai ascultă?... Dacă mai ascultă, n-are ce să-i facă, n-are ce să-i spună celui care pleacă...! ea rămâne tristă... numai ea rămâne sclavă dinspre-nscrisuri sfinte şi păgâne, să-şi respecte rostul... (şi să ostenească!)... în vremelnicia surdă, omenească... şi-n eternitatea treptelor divine, fără glasul ceste ...

Opreşte!...doar oleacă stăm aici, poate mai vor şi alţii să se suie!... vor toţi! vor toţi! i-auzi şi-i vezi cum sunt striviţi cu pietre şi bătuţi în cuie?!   Ce piază rea, ce ură, ce păcat i-or fi zvârlit pe unii înspre alţii? chiar n-au simţit că n-au ce nu le dă nimeni?...că ei sunt (toţi!) ne/vinovaţii?...   Cesta-i păcat: când bulgăreşti un vis, şi când crucifici taină şi-nvăţare, şi strici un făt-frumos, şi scuipi un iov, şi nici nu ceri lumină ş ...

Sigur că da, îl las pe Lucian Blaga să plece prin oglinda fântâniţei, fiindcă mai are cam treizeci de ani şi-şi află loc de veci şi în "Cel mai iubit dintre pământeni", unde ţăranul/hâtrul Marin Preda i-a deschis ultima "corolă de minuni a lumii"...pentru totdeauna!...Sigur că da, mă sui spre hotar! Aşa i se zice acestei culmi de coastă, acestei zări de fiecare Răsărire!...Acestui drum misterios, care desparte răzeşimea celui Rădeşti de răzeşimea cestui Zimbru! Ace ...

Şi omul-femeie se ridică de sub cătinişul lui moş Fluture, mă salută cu-n respect despre care am să-mi aduc aminte toată viaţa...şi pleacă Înainte! Pleacă Înaintea ei, vreau să zic! Fiecare-i cu Înaintea lui, nu? Oare de ce nu avem toţi aceeaşi Înainte? Zău că aş fi plecat cu omul ăsta, chiar dacă-i femeie! Mi se pare că Înaintea unei femei poate fi mult mai grozavă decât Înaintea unui bărbat!...Dar, iată, nu mi se permite! Cum atunci, în vis! În primul meu vis ...

Dacă vreţi să aflaţi adevărul despre minciuna care vă înconjoară, veniţi în agora, numai astăzi vă aştept în agora, numai astăzi tarabele-s pline cu apă neîncepută şi multă şi sfinţită şi chioară!   Veniţi să vedeţi cât sunteţi de ne/fericiţi... şi cât şi cum li se fâlfâie satrapilor şi arhonţilor panglicile multicolore... şi cât şi cum pâinea şi circul urlă şi se înmulţesc în triste şi sălbatice agore!   Vine şi cinicul Diogene cu lampa, şi ...

Şi (nici) măcar (nu) ştiu ce mă aşteaptă când plec să iscodesc mulţimea vidă...! Cică din asta, chiar de (nu)-i nimic, poate să-mi cadă-n cap vro cărămidă,   să-mi fulgere, să-mi tune din pustie vrun dumnezeu certat cu de-alde mine, să-mi plouă-n cap, cu piatră, ne/greşit, din babilonul - ţăndări şi ruine!   Asta-i un fel de lapidare sfântă, un fel de sacrosanctă pedepsire a cercetării mele-n sus şi-n jos şi-n tot ce-mi poate ochiul să (se) mire   când ricoş ...

Şi, dacă Înainte înseamnă peste Tot (numai Înapoi nu, deocamdată) încerc să cred că-i numai bine pe drumul care duce la bunica Maria. Cum, adică, "duce"? De ce nu "vine"?...De ce-mi pun, oare, aceste "stupide" întrebări, în loc să-mi văd de drum, Înainte?...Cine mi-a vârât în Comitetul Central că "Toate drumurile duc la bunica Maria"?...Parcă nişte deştepţi daţi prin ciur şi prin dârmon ziceau că "Toate drumurile duc la Roma"!...Şi un poet român (Miron Radu Parasch ...

Ea-i şi aici, tot ea-i şi-n depărtare, ea-mi pune (zilnic) inima pe mers, ea-mi înveleşte sufletu-n candoare, mă ţine condamnat la univers, la rătăcire-n trena-i clar/obscură a crinolinei lungi până aici, până acolo, până-n altă parte... şi până unde n-ai ce să mai zici, şi stai aşa, şi crezi că ţi se pare noroc pe viaţă-această condamnare!   Oriunde-aş fi, aud şi văd chemarea-i la vis înalt, cu vals şi cu tangou, oricât ar fi de plină sau de nouă, oricât a ...