Visez că te-mpuşc... şi că pici (fără viaţă) la picioarele mele! Visez că îngenunchezi, şi-mi ceri îndurare, şi mă rogi să nu te mai visez! Visez că nu am nici o milă de zilele tale, că sunt criminal de pace... şi până la moarte am să visez că te omor!   Şi tu stai fără frică... şi nu-ţi trece prin cântec ce pot să visez sub salcâmul în care ai casă şi ne/fericire! Şi nu-mi trece prin cap (şi nici prin suflet) că nu visez în zadar, că pot ajunge criminal ...

Văd o doamnă dansând pe o margine de cuvânt... pe marginea unui cuvânt fără milă o văd... şi o admir...şi mă mir...şi trebuie să zic: o, Terpsihora... vezi cât şi cum dansează oleandră şi ciuleandră această femeie, de parcă se termină dansul, de parcă se termină lumea şi pământul... parcă ar fi ultimul dans, parcă urmează prăpăd?!   Şi o admir...şi mă mir...şi trebuie să zic: o, Zeule/Tată al Muzelor... vezi cât şi cum aplaudă şi lăcrămează cuvântu ...

Cum să nu mă duc? Abia aştept să se facă mâine! Niciodată n-am dat la o parte vorbele lui tata! Nici pe cele din real şi nici pe cele din vis! Cum să nu mă duc să văd fata care vrea să poarte irisuri manuscrise? Sigur că da! Deja-i seară, deja-mi sare Întunericul peste gard, deja trebuie să mă culc, deja încep să dorm fără să visez! Ce odihnitor e somnul fără visuri! E mai mult decât odihnitor! E ca un fel de moarte fără moarte!...Cum insomnia-i, uneori, un fel de via ...

După o zi de publicitate pentru acadele şi tei şi Perfecţiune... (era necesar, mai ales că se vorbeşte din ce în ce mai puţin şi mai silnic şi mai anapoda  despre respectul faţă de mamă şi tată)... sunt pe şerpuitoarea şi misterioasa cărăruie ducătoare spre gară. Şi, cum ziceam în episodul III al întâmplării, mai am numai un pas... numai oleacă mai am până la marginea ei. A fetei pe care vreau s-o cunosc, pe care am visat-o astă-noapte şi care m-a rugat să-i scri ...

Am scris pe o himeră... [când se lungeşte-n vale, pe flori de câmp, sub cerul ne/vrednic şi abis, şi cade (ne/greşită) în somnul ostenelii şi-n pofta ne/răbdării]... citez din ce am scris: "N-am rezistat acolo... şi m-am întors acasă, aici, printre nimicuri, la marginile tale... (am fost n-atâtea raiuri şi iaduri consacrate)... niciunde nu-i cum n-astea prea sfinte mahalale! În rai domneşte-un tartor trimis de Jos, cu acte falsificate-n valmă, de-un demiurg secret, în iad ...

(pentru Georgiana şi Ana, gălăţence din Italia, cititoare de "Viaţa liberă", La mulţi ani!) Jur pe Poezia mea de Onoare: sunteţi marmora lui Michelangelo şi enigma lui Da Vinci, sunteţi fiecare supra Tot şi Tot supra fiecare, sunteţi Dumnezei cu pestelcă şi Dumnezei cu opinci! Am vorbit cu lutierul din Cremona despre vioare... iar el zicea că visează şi ciopleşte numai lebede negre şi lebede albe cântând...! Domnule Stradivarius, Divina Tragedia nu moare când centurionul ...

Trebuie să aduc mulţumire Cuiva, chiar osanale, pentru că mi-a dat posibilitatea să trăiesc şi să las în urmă o copilărie curată, Indescriptibilă, spun. Chiar şi acum, cărările şi drumurile spre casa părintească îmi tulbură Alcătuirea aproape de sfârşit. Şi acum, când mă duc sau când mă întorc, mă ia de mână o pădure de salcâmi şi mă roagă să mai stau măcar preţ de o suflare prin frunze, prin păsări, prin râpi şi prin schit. Să mai stau şi să-mi rep ...

Gata... eu mă duc la domnişoara din trecutul sfânt... (încă prezent)... să-ţi aduc parfum, frumoasă doamnă, cel mai scump şi fin pe continent! Nu-i departe, fac doar o clipită, chiar îmi pare cum că nici nu plec!... Ce respect şi ce viteză are dorul/gândul meu de codobelc! Uite... sunt acolo (!) printre dealuri, prin poghiazuri... uite, am ajuns... nu mai cred că mi se pare, doamnă, când aici (!) nimica nu-i ascuns! Când aici (!) e totul în vedere, pe vedere, la vedere... ...

Gata, un pas... numai un pas mă desparte de splendoarea cu irisuri căprui, îndreptaţi spre asfinţit! Mi se pare că-n clipa asta n-o să mai am timp să mă pregătesc pentru întâlnire/descoperire! Mi se pare că nu sunt suficient de pregătit (şi gătit) să întâmpin/suport imprevizibilul, chiar dacă în toată abandonarea mea pe pământ, până acum, nu mi-a plăcut altceva mai mult decât surpriza şi necunoscutul! Până într-atât m-a ispitit "surprinderea" şi m-a ademenit "as ...

Fiindcă trebuie să plec la gară, să prind trenul de şase şi cinci, spre Galaţi! De asta mă trezesc! Şi ce vis cu fata pe marginea cărării, cu fata care mă roagă să-i scriu pe ochi despre linia vieţii şi despre linia iubirii!... Sigur că da! Mă trezesc şi plec! Şi, iată, sunt foarte-foarte aproape de fata care stă "puica" şi se uită peste pădurea "Sărata"! Da, ea este! Acea din vis! Care venea de la trenul de la trenul de două şi-un sfert, dinspre Galaţi! Şi care m-a ...