Sunt şi stau cu lăptăreasa pe marginea lumii... să pască, să se sature şi să se umple cu lapte!...   Şi mă uit la nouri: unu câte unu, doi câte doi, uscaţi şi bătuţi de vânt, se duc nu ştiu unde... şi eu cred că se duc să se umple cu apă, însă nu pot pleca după ei, să văd unde se duc!...   Trebuie să stau aici şi să am grijă...nu cumva să intre lăptăreasa în lucernă şi în păpuşoi... că poate să moară de poftă şi de lăcomie... şi, astfel, adio, "si ...

Diana...gălăţeanca Diana Spânu...e gata pentru ultimul cântec al celui din urmă zbor. După cum îşi lunecă pleoapele pe ne/liniştea irisurilor căprii, ai zice că-i gata de plecare. Ai zice că de-o viaţă aşteaptă să-şi desfăşoare aripile unei plecări stranii, unei plecări necesare (?) unei plecări iminente. Orice ai zice, şi zborul e tot o plecare, dacă nu-i sosire. Şi zborul e tot un mers. E un mers pe aer, cu aer, prin aer...iar în plecarea/zborul artistei e un demer ...

Mor cuvintele... chiar şi cuvintele care s-au ţinut de cuvânt, care s-au suit în cărţi, cât mai departe (?) ori cât mai aproape (?) de cer şi de pământ!   Mor cuvintele... cu toată vrednicia şi cu toată lamura mor, cu tot dinadinsul şi farmecul mor, cu toată diferenţa (şi cu toată împăciuirea) dintre urc şi cobor!   Mor cuvintele... chiar şi cele din şirul principal de cuvinte, mai ales cele din linia întâia, din tranşeele care nu mai pot avea înapoi, care au numa ...

Am fost martor la moartea şi la funeraliile lui Azorică, patriarhul câinilor din mahalaua Frunzei. Slujba de înhumare a fost oficiată chiar de domnul Neculai, stăpânul harnicului defunct. Pogorârea în groapa din grădină s-a desfăşurat cu onoruri omeneşti, cu lacrimi discrete şi cu sobrietate demnă de vrednicia antumă a răposatului patruped lătrător. Scheletul lui material  zace lângă scheletul material al papagalului Marosică, mort într-un zbor de antrenament, fiindcă-Š...

Sigur că da!...Medicul doctor ÅŸi măgădăul păzitor se preling pe lângă cele două babe eterne ÅŸi se pierd în iureÅŸul ÅŸi-n hărmălaia Noului GalaÅ£i...vai de mama lui de Nou, vai de cucurigu său de GalaÅ£i contemporan cu cele mai crunte ÅŸi proaste zile de când stă pe harta Republicii Nervoase! Cred că mai bine i-ar fi cestui GalaÅ£i să fugă de pe hartă, să se mute mai încolo, mai spre meleaguri păstorite ÅŸi de cărturari, nu numai de hahalere, lichele ÅŸi mâncători de rÄ ...

Moto: "Nu există fulger fără fulger!" (Nichita Stănescu)   Ea vine tocmai de atuncea...încălţată cu fluturi... poartă în plete greieri proaspeţi tenori, şi o ramură de salcâm înflorit pe umărul drept, şi un cuib cu ouă de pasăre/liră în ramură...!   Pe umărul stâng poartă un graal cu sânge pentru inima mea...numai pentru inima mea... fiindcă ea duce până la capăt bătaia inimii mele şi eu duc până la capăt bătaia inimii sale...!   Şi, fiindcă toate acestea ...

Frumoasa mea, te rog să-ţi fie bună seara... şi prin livada cu aduceri în aminte să-ţi treac-un zimbru către locul adormirii, ultim, tăcut, umil, bătrân... printre cuvinte! Dacă-l auzi şi vrei, cumva, să mai rămână, leagă-l cu lanţul de-un gutui, de doi gutui... să fie-al tău... (şi viu! şi mort!)... să nu mai fie al depărtării... animalul nimănui! Nu-i mofturos... (nu cere apă, nici mâncare... spune-i, te rog, doar noapte bună şi... atât)... este sătul de viaŠ...

Cum ziceam vineri, mă pregătesc pentru ce-i mai rău din partea cocoanei de dincolo de tejghele şi vitrine, şi comand ferm, scurt, clar, cu precizie-n vorbă, dar şi cu-n tremur uşor al ălora din gât: "Vă rog... daţi-mi trei icre negre!"... Femeia se clatină puţin, ca pălită de-un şoc nuclear, se negreşte pe obrazul stâng şi se gălbeneşte pe cel drept, striveşte o muscă imaginară şi o muscă reală în palmele-i cât două graifere care nu mai cară cocs în Combinat, mă ...

Moto: "Nu mai durează mult           ÅŸi vom vedea cât de puÅ£in a durat!"                                               (Ion Avram)   Cred că-i bine să vii. Sunt de mult. Åži mi-i frig. Åži mi-i foame. Åži n-am nici măcar un covrig. Nici măcar (de la mese înalte) un rest. Ori un semn solidar de la ÅŸeful celest. Cred că-i bine să vii ÅŸi să faci până când miliarde vor fi (de covrigi) pe pământ. Åži de-a dura să-i dai (fărÄ ...

Filmul omonim a făcut valuri enorme şi mare succes de casă în epocă. Construite în stil parodistic, evenimentele din această peliculă încercau să rezolve ne/golurile societăţii umane, prin cascade de râs natural/forţat (uneori) desigur. Dacă personajele din acest film se întreceau pe însele în orice situaţie creată ori întâmplătoare, personajul de care îmi amintesc aici şi acum depăşeşte orice limită, dar fără să forţeze limitele, fără să deranjeze (prea mult) ...