Când intru-n sufletul vioarei/ nu ştiu să tac, nu pot să tac... lunec şi-aştept nu-mă-uita(rea),/ poate ne trece peste prag, şi poate stă cu noi, o seară,/ preţ de-un tangou şi de un vals, şi poate-mi spune, la plecare,/ că nu sunt eu arcuşul fals, şi poate-i spun şi eu că-n toată/ slava rotundului de lut pe/trecerea mi-a dat acordul/ mereu al altui început!   Când intru-n sufletul vioarei?/ deloc? mereu? arar? ades?... oare-mi trimite (ne/răbdarea)/ nu-mă-uita(re) la cul ...

Coboară prin toate ferestrele şi uşile, pe toate peroanele, deodată, înaltă şi lungă până la vară, frumoasă cum nu a mai fost niciodată! Iată, mă umplu cu primăvară şi plec s-o duc şi s-o răstorn în tot oraşul! Acasă, cum zisei, n-am s-o duc! Nu vreau să-mi topească Fetiţa de Zăpadă! Şi nu vreau să rămân fără frumuseţea Albă! Şi nu vreau să rămân nici fără frumuseţea Verde! Sunt lacom! Oare nu-s prea lacom? Oare chiar mi se cuvine atâta frumuseţe? Cin ...

Moto: "Durerea este un lagăr din care evadează numai sufletele sănătoase" (Vasile Sevastre Ghican)   Singurătate...(geam de monastire)... prin tine-şi trece timpul puritatea dinspre trecut sau din închipuire... plătesc, încet, cu naşterea şi moartea!   Atâtea chipuri...(linişte pe targă, în flori de câmp, în piatră, în altare)... cu ochii stinşi, dar fără să se-ntoarcă, ajunge iar în punctul de plecare!   Şi când ajunge...(şi mereu ajunge)... începe-aceeaşi risip ...

Da, vine primăvara cu trenul de la Iaşi. Mă duc s-o aştept în gară. Fiindcă, aşa cum am zis, dacă n-o aşteaptă nimeni, trenul nu opreşte, domnişoara sare din mers...şi nu cred că i-ar plăcea cuiva s-o vadă schiloadă, şontâc-şontâc, pe stradă, cu picioarele rupte, spre Urgenţă, să-i pună atele şi gips, să umble nu ştiu cine cu primăvara în cârje ori în cărucior. Cred că-i tare dureros/înduioşător să vezi o frumuseţe distrusă pentru că n-ai avut vreme şi ...

Sigur că da!... Iau Fetiţa de Zăpadă şi plec. O aşez în sufragerie, lângă cel calorifer, că-i rece mai ceva ca afară. Îi dau lapte/fulgi pe care-l mulg de la o vacă de zăpadă, făcută de nea Emil Batog, fără ştirea/comanda mea. Eu, de dragul Copilei de Omăt, am uitat că-i trebuie şi hrană. Mănâncă şi creşte. Şi dă semne de plâns. Şi începe să vorbească mult mai clar şi mult mai repede decât fetiţele din cărniţă şi osişoare, cu paie-n buric şi-n nas. Pl ...

!aici, în Marele Mister,/ toate cuvintele-s egale: apropieri şi depărtări,/ sus-jos, iad-rai, al-a, ai-ale, tot şi nimic, negru şi alb,/ iubire-ură, ziuă-noapte, mic-uriaş, înalt-adânc,/ atunci-acum, strigăte-şoapte...! !aici, în Marele Mister,/ i-acolo... cine nu mă crede zice că merge-n spaţiu-timp,/ dar stă cu faţa la perete... acest perete şi acel/ perete pus din rază-n rază: un infinit fulgerător/... (acelaşi!)... cu afara-n casă! !aici, în Marele Mister,/ tot ne ...

Din zăpadă, nea Emil Ion Batog (barosanul mare al barosanilor mici din biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe") face orice. Face orice foarte frumos. De fapt, e la mintea cocoşului/zimbrului că din omăt nu poţi face  urât. Ani şi ani de-a rândul, a sculptat în zăpadă tot felul de oameni, care mai de care mai năstruşnic, mai zglobiu, mai bun de Cartea Recordurilor, mai bun de dat exemplu oamenilor din carne şi oase. A dăltuit puzderie de popi, puzderie de preotese, îngeri dive ...

Merg spre oglindă şi îl văd/ venind afară... Cel din ea s-apropie şi-mi zice-n gând că seamănă cu Cineva, s-apropie din ce în ce/ mai mult, mai clar şi mai bătrân... Îi simt suflarea aburind/ oglinda-n care-am să rămân!... N-am ce să spun, mă uit şi tac.../ Întinde mâna, parc-ar vrea s-atingă uşa care dă/ de undeva n-altundeva! Îmi zice-n gând, aşa, încet:/ n-ai ce să pierzi, n-ai ce să pierzi... şi-mi dă surâsul său amar/ şi două lacrimi mari şi verzi!... ...

Fiul tatălui său e singur la părinţi. Şi se întrece numai în fapte rele. Adică, altfel spus, se străduieşte să calce toate Tablele de la Dumnezeu. Nu-i zi să nu terfelească, să nu mânjească, să nu facă ceva împotriva Poruncilor pe care Creatorul i le-a dictat lui Moise la întâlnirea de pe muntele Sinai. Tatăl fiului său ştie şi vede şi aude cu ce se ocupă vlăstarul, însă nu are timp şi vreme să-i socotească păcatele, greşelile... faptele rele şi toate cele aba ...

Singurătate: casă fără garduri... n-ai geamuri, nu ai uşă, n-ai lucarnă... sunt găuri negre unde-a fost vedere, şi-n care numai gândul mai răstoarnă lumina lor plecat-odinioară, să spună că există şi s-ajungă în minus-plusul fără mărginire, pe-o rază scurtă sau pe-o rază lungă, sub semnul Năruirii prin Uitare... Singurătate: plâns la drumul mare! Singurătate: garduri fără casă... ici-colo, câte-o vargă se mai ţine s-aducă înapoi ce-a fost odată, când vai ...