CRONICĂ DE CARTE | Declaraţie de război. Contra cercetări sau... Critica istoriei

CRONICĂ DE CARTE | Declaraţie de război. Contra cercetări sau... Critica istoriei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Tudose Tatu, Antihistorii de Galaţi, Editura Sinteze, Galaţi, 2016


În "Precuvântare", Tudose Tatu, para-istoricul Galaţilor (nu ne gândim la ceea ce înseamnă "paramilitarii", sic!) încearcă să-şi definească cât mai bine lucrările, considerate "contra cercetare" ori "cercetare a cercetărilor" (amintindu-ne, nu-i aşa, că "historiai", în greaca veche, înseamnă "cercetări"!), nuanţând ceva mai jos: "şadar tot ce urmează în această primă carte, dintr-un număr de trei, constituie o cercetare combativă, critică." (p.16)

Rezultă şi… o declaraţie de război adresată aşa-zişilor cercetători, "împotriva propagandei şi stereotipurilor, minciunii, manipulării, falsurilor, schematismului, patriotismului declarativ, tendenţios, găunos, fie naţional, fie local", aceasta pentru adevăr, "chiar dacă este deranjant, tulburător", pentru "echidistanţă cu orice preţ", printre "armele" folosite sau cu care se ameninţă fiind şi un document considerat fundamental, "aparţinând unor reputaţi specialişti francezi (Alain Decaux, Marc Ferro, Pierre Milza şi colegii în număr de peste 600, francezi şi europeni) (n.n.: Sic!) intitulat "Libertate pentru Istorie", respingând falsele principii ale impunerii corectitudinii politice, istorice şi de orice fel, azi la modă, stabilea în data de 12 decembrie 2005 fără greş şi fără reţinere: "Istoria nu-i o religie.

Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici-o interdicţie, nu cunoaşte tab-uri. (sic! E o boală mai veche a cărţilor d-lui Tatu, lipsa unui redactor de carte profesionist şi a unui corector! Deşi la început de carte se scrie că domnia sa, corectura, îi aparţine autorului!)

El poate să deranjeze.

Istoria nu este totuna cu morala.

Istoricul nu are rolul de-a exalta ori de a condamna, el explică.

Istoria nu este sclava actualităţii.

Istoricul nu aplică trecutului schemele ideologice contemporane şi nu introduce în evenimentele de odinioară, (sic!) sensibilitatea prezentului.

Istoria nu-i totuna cu memoria. (…)

Istoria ţine cont de memorie, dar nu se reduce la ea.

Istoria nu este un domeniu juridic.

Într-un stat liber, nu este de competenţa nici a Parlamentului, nici a autorităţii juridice, să definească adevărul istoric.

Politica Statului, chiar animată de cele mai bune intenţii, nu este politica istoriei."" (p.23)

Aşadar, un fel de dogmă fără dogmă care, la numai câteva săptămâni, suferă ceva schimbări ca urmare a reacţiilor diverse, printre care amintim: "Cunoaşterea istorică reprezintă o exigenţă democratică." Şi "Istoria este critică şi laică; ea reprezintă bunul tuturor." La această dogmă anti-dogmă aderă "istoricul nostru protestant" (nu în sens religios, evident!), încercând să zgâlţâie din temelii prejudecăţi, convingeri, lucrări consacrate, avansând ipoteze interesante, unele susţinute de mai multe surse, devenind, aşadar, demne de studiat şi de către alţi istorici…

Cochetând şi cu literatura (de aceea am afirmat şi cu alt prilej că "operele" sale sunt şi istorie, şi eseu), poate declara: "Este în intenţia noastră de a ne lupta cu toate fiarele cunoscute; fiara necunoaşterii, fiara orbirii, fiara neputinţei de a înţelege, fiara minciunii şi câte alte fiare neştiute ori mai fi, unele chiar cu chip de om, până le vom doborî una câte una şi vom putea la capătul bătăliei, evident fără vărsare de sange (sic!), să descifrăm tainele spaţiului din care facem parte, taine până acum zăvorâte de lipsă de preocupare şi mai ales pricepere." (p.25-26)

Ambiţiile autorului sunt mari (şi după tot ce a realizat până acum, îndreptăţite din multe puncte de vedere, chiar şi din acelea observate de prefaţatorul Victor Cilincă - a cărui semnătură, din motive iarăşi… misterioase, nu apare -, precum ar fi "îndrăcirea comentariului" ori "sarcina de soacră morală"), raportându-se chiar şi la o istorie generală a Dunării, dar mai ales asupra unui "spaţiu cultural comun", care ar cuprinde, pe lângă Galaţi, Hârşova, Măcin, Brăila, Tecuci, Bârlad, Reni, Isaccea, Tulcea, Kilia, Ismail, Sulina, evident (are mai multe cărţi despre Sulina!) mergându-se până la Cetatea Albă şi Odessa…

Se poate începe chiar cu localizarea vetrei oraşului, aducându-se destule argumente că nu Bădălanul ar fi… Vechiul Galaţi, că ar fi o legătură între Dinogeţii (la plural, da?) şi viitorul Galaţi, acesta fiind un continuator al altor localităţi, dacă vreţi, care localităţi ar putea fi, nu-i aşa, dacă Barboşii au fost asimilaţi deja administrativ, vechi vetre… "Cetăţile", aşezările pot fi fluide sau mişcătoare ca şi albiile râurilor…

Citarea principalelor titluri ale cărţii, subliniate chiar de către autor, este mai mult decât intrigantă: "Vadul Galaţilor, o controversă istorică" (aici, în perioade diverse, şi în funcţie de relaţiile cu Turcia, este posibilă existenţa a două vaduri!); "Galaţiul lui Ştefan cel Mare - Seliştea Cetăţii sau Galaţilor şi ţinutul Covurluiului, înainte şi între 1467-1495", "Analiza unui vechi ţintirim, rămas drept martor tăcut, mai cred unii… neisprăviţi diplomaţi. Lucruri certe din istoria ciobită a Galaţilor", "Vechi construcţii, devenite praf şi pulbere… galbenă - posibile ipoteze…", "Tărâmul de i se spune Bădălan, şi Schela Galaţilor în vremurile a 37 de ani, de la întruchiparea sa, până spre refugiul lăcuitorilor târgului în Ţara Turcească la 1658", "Moşia Spiridoniei şi desăvârşirea ei hidraulică între mai an 1757-1890", "Însemnare despre Târgul Galaţilor aşa cum era şi se învecina el, în mai an, 1787 luna noiembrie, ziua 26, anul de la facerea lumii 7295", "Planul fantast al schelei şi oraşului Galaţi la sfârşit de Brumar a anului 1793", "Marele port şi târg al Moldovei la sfârşitul domniei lui Scarlat Callimachi, 20-30 iunie 1819", "Julius von Hagermeister alias Jules de Hagermeister un preacinstit analist livoniano-ţarist, părtinitor", "Buricul târgului au centrul oraşului de la 1838 la 1860"…

Ca să nu mai spunem de subcapitole precum "Chici - un cuvânt cu mai multe înţelesuri", "Lungul drum de la Dinogetia la Crac na calat, Cetatea de la crac devenita Kalat-Galaţi", "Diferenţa dintre polis şi kastron, argument hotărâtor pentru Dinogetia de Barboşi", "Limitele ţinutului Covor, Covur devenit Covurlui", "Castellum-ul din Micro 19" ş.a.m.d.

Bref, vorba lui Victor Cilincă, "este încă o carte folositoare şi neaşteptată, marca Tudose Tatu, răspunzând unor întrebări vechi, unor întrebări la care nu s-a gândit încă nimeni şi ridicând noi semne de întrebare."

Citit 2087 ori Ultima modificare Vineri, 12 Ianuarie 2018 14:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.