Am descoperit şi numeroase procese verbale privind pagube aduse clădirilor şcolilor în care au fost găzduiţi militari ruşi, inclusiv pierderi materiale, inerente de altfel la… buluc.
Primăria le aduna (le-am cercetat în Fondul Primăriei oraşului Galaţi, la Serviciul Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale) pentru a le trimite apoi spre decontare autorităţilor bolşevice. Iar uneori părea evident că se cam... încărca nota de plată, chiar cu, incredibil, mai multe perechi de pantofi, până şi... cu câţiva metri de frânghie de rufe, sau „o cadră” (ramă), sau cu un tablou de clasă şcolară reprezentând pe regele Ferdinand şi pe regina Maria... Chiar şi pe vremea când nu se răsculaseră încă şi ascultau de ordinele ofiţerilor, militarii ruşi se făcuseră nesuferiţi, după ce, la Tulcea, de pildă, au devastat până şi farmacii şi cazacii au băut spirt medicinal şi chiar…unsori mentolate pentru răceală, „frecţii galenice”. Un vas cu cutii conţinând jobene a rămas mulţi ani blocat de Revoluţuia din Octombrie în port, românaşii noştri cumpărând apoi pe mai nimic simbolul prosperităţii, chiar dacă purtau pantofi rupţi ori chiar opinci…
Iar într-un sat din judeţul nostru, câţiva soldaţi ruşi, care trăseseră disperaţi cu arma nu în inamic, ci în budane, s-au înecat pur şi simplu sub cascada vişinie, atât de lacomi au fost. Ofiţerul lor, convocat la înmormântare pentru obişnuitul discurs, declarând însă generalului Berthelot, senin, că fârtaţii au murit… fericiţi!
Au existat şi excepţii! „Sublocotenentul Ionescu Traian [din compania 6-a, cantonată în comuna Vânători, căzut în cumplita luptă pentru Galaţi şi, sub comanda sa, „şi 7 grade inferioare precum şi 25 răniţi„ - se vede şi că viaţa simplului soldat era mai ieftină, numele lor ne fiind înscrise –, precum scriam în episodul anterior], a fost înmormântat cu mare pompă în comuna Vânători, am găsit în Jurnalul de operaţiuni al Regimentului 6 infanterie, primit de la Arhivele Militare Piteşti. La funeralii, aflăm din impecabilul document, „a asistat toată populaţia satului precum şi rămăşiţele unui Regiment rus în frunte cu comandantul lor”.
La acea vreme, jumătate din populaţia micului sat era constituită din gălăţeni şi brăileni, veniţi la un fel de Lepşa a epocii, în reşedinţe de vară. Sublocotenenţii, rang la care se ajungea cu greu pe atunci, trebuia, în mod obligatoriu, să aibă studii măcar gimnaziale. Ceea ce presupune şi o dare de mână a familiei. Mă aşteptam astfel să mai găsesc urme ale eroului şi astăzi în comună, însă pe monumentul de acolo scrie doar „Tr. Ionescu” şi m-am lovit de dezinteresul unei profesoare căreia i-am cerut ajutorul! Din fericire, bibliotecara comunei, dna Cornelia Munteanu, a fost entuziastă, ba chiar continuă o investigaţie prin comune învecinate, unde este posibil să trăiască strănepoţi de-al eroului care poate fi fiul unui preot basarabean refugiat aici...
Galerie, foto 1 - Proiectile de 60 kg, cărate de soldaţi (foto Serviciul de Presă al Armatei Române); foto 2 - "Infinitul" militar rusesc nu era chiar atât de mic...
