* Interviu realizat cu părintele dr. Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti *
Continuăm interviul cu părintele dr. Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, despre practici neliturgice la Taina Sfântului Botez.
Data trecută am abordat câteva aspecte despre inovaţiile neliturgice care au fost preluate din practicile păgâne şi care însoţesc acest moment din viaţa creştinilor noştri. Am abordat aspectele legate de aşa-numitul botez al copiilor avortaţi şi continuăm pe această temă.
Reporter: Părinte profesor dr. Nicolae D. Necula, de unde vine grija pentru această practică a botezului copiilor avortaţi?
Nicolae D. Necula: Cu siguranţă, această inovaţie necanonică vine dintr-o grijă firească a femeilor care au săvârşit acest păcat greu; vine şi din concepţia noastră asupra mântuirii sufletelor în viaţa de apoi.
Gândurile grele pentru o astfel de faptă sunt şi ele în funcţie de gravitatea faptei, fiindcă una este un avort spontan, pe care nu mama l-a programat şi nu l-a dorit, alta este un avort provocat survenit în urma consumului unui alt păcat - desfrâul.
Bine este să nu se ajungă aici, deşi statistici la nivel european situează româncele în fruntea listei la cele mai multe avorturi. Acesta e un păcat greu, de moarte...
Reporter: Mântuitorul a iertat-o pe femeia păcătoasă, l-a iertat pe tâlharul de pe Cruce, ne iartă pe toţi, fiindcă zice Scriptura: „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă şi să fie viu”. Ce cale trebuie să aleagă o creştină care are pe conştiinţă o astfel de faptă gravă?
Nicolae D. Necula: Desigur, grija pentru mântuirea sufletului şi cea pentru curăţirea de patimi sunt atitudini demne de luat în seamă pentru orice creştin, pentru acea familie în care s-a luat o astfel de decizie neplăcută lui Dumnezeu.
Acel copil lepădat care nu a avut şansa să vadă lumina zilei fireşte că este fără de păcat, pentru că altcineva a luat decizia să-i fie suprimată viaţa.
Dumnezeu ştie care va fi starea copiilor avortaţi şi nu se poate ca aceşti nevinovaţi să fie osândiţi de Dumnezeu, Care iubeşte copiii nevinovaţi. Nu credem că sufletele acelor copii sunt în întuneric, ci mai degrabă ale mamelor care i-au avortat. Mama este cea care a păcătuit, ea are datoria să se îndrepte.
Dumnezeu îi iubeşte pe toţi păcătoşii şi, din această perspectivă, sufletul femeii trebuie salvat. De aceea, Biserica noastră le cheamă la pocăinţă, în sensul de a ne schimba, de a ne înnoi mintea. Dumnezeu cheamă la despătimire pe cele care au săvârşit această faptă.
Reporter: Ca urmaşă a Maicii Domnului, creştina are o complicitate cu viaţa. Când e vorba de un astfel de păcat pe care femeia îl poartă în gând, pe conştiinţă - dacă o are - ce trebuie să facă?
Nicolae D. Necula: Trebuie să facă toate cele creştineşti rânduite de Biserică. Să-şi întoarcă faţa către Dumnezeu, să meargă la biserică şi să-şi mărturisească păcatul la preotul duhovnic şi, cu siguranţă, preotul ca mijlocitor al harului lui Dumnezeu se va ruga să-i fie iertat acest păcat greu al uciderii...
Dar, nu e suficient, păcatul mărturisit nu trebuie repetat. O femeie cu o astfel de conştiinţă încărcată trebuie să se roage mai mult, să facă pe cele ale lui Dumnezeu. Şi nu în ultimă instanţă să facă faptele milei trupeşti şi sufleteşti.
Reporter: Adică?
Nicolae D. Necula: Să ajute un copil, o familie necăjită cu o faptă bună şi cu o vorbă bună. Uneori e de ajuns o vorbă de mângâiere pentru creştinii noştri. Apoi, acea creştină poate să încreştineze un prunc părăsit, să înfieze chiar un copil al nimănui.
Poate, de asemenea, să meargă în instituţiile de ocrotire socială şi să-şi ofere dragostea celor singuri şi ai nimănui. Acestea şi altele asemenea ar trebui să fie faptele pe care trebuie să le săvârşim pentru păcatul de a lepăda prunci, cu voie şi fără voie, iar nu de a boteza un mormânt, cu nişte cheltuieli care ar putea acoperi nevoile unor semeni.
